Altex nu percepe in primul an comision si dobanda la creditele acordate pana pe 23 mai

Data publicarii: 04-05-2007 | Finante-Banci

Altex nu va percepe, in primul an de finantare, comision si dobanda la creditele acordate in perioada 3 - 23 mai, insa, incepand cu al doilea an imprumuturile vor avea o dobanda anuala de 13,54% si un comision de 9,9%, informeaza vineri retailerul.

Grupul Altex a afisat anul trecut o comprimare usoara a profitului, iar cifra de afaceri s-a diminuat fata de 2005 cu 20% pana la 220 milioane euro. Pentru 2007, presedintele Altex si-a propus consolidarea cotei de piata si atingerea unei cifre de afaceri cel putin egala cu cea din 2005, care a fost de 274 de milioane euro.

Altex domina piata cu o cota de 25%. Jucatorii concurenti pe piata de profil din Romania sunt Flamingo cu o cota de piata de 18% si Domo cu 15%.

NewsIn