Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare are un nou presedinte si doua noi societati membre

Data publicarii: 07-05-2007 | Finante-Banci

Constituita in 2004, Asociatia de Leasing si Servicii Financiare Nebancare - ALB a debutat prin a promova leasingul ca un serviciu financiar, ca o alternativa de finantare la creditul bancar, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Urmare a noului cadru legislativ care recunoaste, prin OG nr. 28/2006, leasingul ca fiind o activitate de creditare alaturi de alte institutii financiare nebancare,  incepand cu luna mai 2006, Asociatia s-a deschis catre toate categoriile de institutii financiare nebancare, asa cum sunt ele definite in OG nr.28/2006.

Adunarea Generala Ordinara a ALB din 26 aprilie 2007 a votat admiterea a inca doua societati de leasing: Cyprus Leasing Romania IFN S.A.,si Global Finance&Leasing (Fortis Lease) IFN.                                                                                  

Agenda Adunarii Generale Ordinare (AGO) a cuprins urmatoarele puncte principale de discutii:  raportul anual de activitate al Consiliului Director, raportul financiar la sfarsitul anului 2006, actualizarea statutului ALB, admiterea de noi membri., aprobarea raportului de audit extern pentru activitatea anului 2006 realizat de RSM Hemmelrath Audit SRL.

AGO a reprezentat si sfarsitul mandatului de un an al presedintelui in exercitiu si preluarea presedintiei ALB de catre vicepresedinte in baza principiului statutar al rotatiei. Cu acest prilej AGO a votat si extinderea Consiliului director  de la 5 la 7 membri cu drept de vot plus 2 membri supleanti, astfel :

  • Presedinte - Kerem Sekizyarali, Presedinte al Consiliului de Administratie al Credit Europe Leasing IFN S.A.
  • Vicepresedinte - Stefan Coroianu, Director General Motoractive IFN S.A.
  • Membru cu drept de vot- Septimiu Postelnicu, Director General UniCredit Leasing Corporation IFN S.A.
  • Membru cu drept de vot- Anina Iordache, Administrator IMMORENT Romania IFN S.A.
  • Membru cu drept de vot- Mihaela Mateescu, Director General Raiffeisen Leasing IFN S.A.
  • Membru cu drept de vot- Werner Topic, Administrator Volksbank Leasing Romania IFN S.A.
  • Membru cu drept de vot- Dragos Marinescu, Director Provident Financial Romania IFN S.A.
  • Membru supleant - Dan Emil Stoica, Director General Italo Romena Leasing IFN S.A.
  • Membru supleant - Bas Hoekstra, Director General ING Lease Romania IFN S.A.

Amintim faptul ca anul 2006 a adus importante modificari legislative, cu impact asupra activitatii IFN-urilor, modificari in care ALB s-a implicat inca de la inceput, in procesul de initiere si chiar de redactare a unor texte de acte normative, in dorinta de armonizare legislativa cu Directivele Europene.

Din dorinta de a continua activitatea de imbunatatire a cadrului legislativ in baza caruia IFN-urile isi desfasoara activitatea, ALB isi propune ca proiecte prioritare sustinerea amendarii OG nr. 28/2006 conform Legii nr. 31/1990; amendarea  Ordinului nr. 500/2007 al MFP pentru amanarea de la plata in vama a TVA; amendarea legislatiei privitoare la procedurile de inmatriculare a vehiculelor ; recunoasterea statutului Corpului executorilor IFN; amendarea legislatiei privind achizitiile publice.

In cursul anului 2006, companiile membre ale ALB au efectuat plati catre bugetul general consolidat reprezentand impozite, taxe si contributii sociale de  100,95 milioane euro, cu aproape 18% mai mult fata de anul precedent (85,72 milioane euro). Valoarea capitalului subscris de membrii ALB la 31 decemnbrie 2006, conform Standardelor Internationale de Contabilitate, este de 80,78  milioane euro iar cea  a capitalurilor proprii atinge suma de 319,77    milioane euro, in timp ce totalul activelor a ajuns la 2.862,05 milioane euro. Membrii ALB au un numar total de 2348 de angajati.

ALB estimeaza pentru 2007 un total al bunurilor finantate in sistem leasing de catre membrii acesteia de 3,2 miliarde euro. Estimarea volumului total la nivelul Romaniei, pentru 2007, este de cca. 4,3 miliarde euro, reprezentand un ritm de crestere, fata de 2006, de 32%.

La aceasta data ALB reprezinta peste 72% din piata de leasing din Romania si concentreaza un total de 20 societati de leasing si 3 societati de credit de consum, astfel :
AFIN  Leasing IFN S.A., Alpha Leasing Romania IFN S.A., BCR Leasing IFN S.A., BRD Sogelease IFN S.A., BT Leasing Transilvania IFN S.A., Credit Europe Leasing IFN S.A., Cyprus Leasing Romania IFN S.A., EFG Eurobank Leasing IFN S.A., Estima Finance IFN S.A., Global Finance & Leasing(Fortis Lease) IFN S.A., IMMORENT Romania IFN S.A., ING Lease Romania IFN S.A., Italo Romena Leasing IFN S.A., Motoractive IFN S.A., Piraeus Leasing Romania IFN S.A., Provident Financial Romania IFN S.A., Raiffeisen Leasing IFN S.A., Romexterra Leasing IFN S.A., TBI Credit IFN S.A., TBI Leasing IFN S.A, Tiriac Leasing IFN S.A., UniCredit Leasing Corporation IFN S.A., Volksbank Leasing Romania IFN S.A.

Redactia BankNews.ro