Seful bancii centrale a Iranului a demisionat in contextul unor tulburari economice

Data publicarii: 27-08-2007 | International

Guvernatorul bancii centrale a Iranului, Ebrahim Sheibani, a demisionat, dupa saptamani intregi de zvonuri legate de soarta sa, in contextul in care analistii spun ca Sheibani a avut divergente cu presedintele Mahmoud Ahmadinejad despre politica economica, potrivit Reuters. Analistii se asteapta ca la sefia bancii centrale iraniene sa fie numit un fost ministru al economiei, in cadrul ultimei schimbari a principalilor sefi economici ai lui Ahmadinejad inainte de alegerile parlamentare din martie.

Ahmadinejad, ale carui politici au fost criticate de economisti pentru ca accentueaza presiunile inflationiste, a schimbat deja ministrul petrolului si pe cel al industriei. Unii analisti spun ca respectivii membri ai guvernului, asemeni lui Sheibani, pusesera sub semnul intrebarii unele politici guvernamentale.

"Presedintele Ahmadinejad a acceptat aceasta demisie", ar fi spus purtatorul de cuvant al guvernului, Gholamhossein Elham, citat de Fars News Agency. Agentia oficiala IRNA a prezentat un situatie asemanatoare, spune Reuters.

Elham a spus ca Sheibani va ramane in functie pana la emiterea unui decret oficial marti despre noul guvernator, care ar putea fi ministrul economiei din fosta administratie, Tahmasb Mazaheri, potrivit agentiilor citate.

Reprezentantii bancii centrale iraniene nu au facut niciun fel de comentarii imediate dupa publicarea stirii si nici cei ai biroului lui Mazaheri.

Analistul economic Saeed Laylaz a spus anterior ca se astepta ca Sheibani sa fie inlocuit, deoarece guvernatorul i s-a opus lui Ahmadinejad in chestiuni cum ar fi solicitarea presedintelui de a reduce rata dobanzii.

Bank rates were cut on the president's recommendation inJune, a move criticised by economists at a time when inflation has surged to 16 percent or more.

Ratele dobanzilor bancare au fost reduse in iunie, la recomandarea presedintelui, iar miscarea a fost criticata de economisti, in conditiile in care inflatia a accelerat la cel putin 16%.

"Ahmadinejad incearca sa isi reorganizeze cabinetul pentru urmatoarele alegeri parlamentare. Seful Iranului vrea sa aiba un cabinet unitar", a spus Laylaz si a adaugat ca schimbarea de la banca centrala ar putea da semnalul unei politici monetare mai interventioniste.

Ahmadinejad a jurat sa imparta corect averea Iranului provenita din petrol cand a fost ales in 2005, dar economistii au acuzat politicile de cheltuieli guvernamentale de crestere a preturilor si au spus ca aceste politici au fost alimentate de venituri neasteptate provenite din vanzarea de petrol la preturi peste asteptari.

Desi criticile publice privind costul vietii s-au accentuat, analistii spun ca guvernul are suficienti petrodolari (dolari castigati din vanzarea de petrol) pentru a mentine cresterea economiei, chiar daca sub potential.

Bancherii internationali, deja prudenti in ce priveste comunicarea cu Iranul dupa ce Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si Statele Unite ale Americii au impus sanctiuni acestei tari din cauza ambitiilor sale nucleare, declarasera anterior ca ar fi ingrijorati daca Sheibani ar fi inlocuit.

"Sheibani a fost apreciat de comunitatea internationala", a spus o sursa bancara internationala, care a cerut sa nu fie identificata, citata de Reuters. "Trebuie sa vedem cine ii va urma lui Sheibani", a adaugat sursa citata.

Sheribani si-a castigat respectul incercand sa tina politica monetara in afara interventiei politice si luptand din greu, cu instrumente limitate, ca sa controleze preturile, au spus bancherii.

Multe banci straine au oprit deja tranzactiile cu dolari, iar altele au suspendat toate tranzactiile cu Iranul, al patrulea producator de petrol din lume, care spune ca vrea sa aiba tehnologie nucleara pentru scopuri civile, nu pentru constructia bombei atomice, cum se teme occidentul, mentioneaza Reuters.

NewsIn