Petrom scumpeste carburantii cu maximum 10 bani pe litru

Data publicarii: 20-11-2007 | Economie

Petrom va scumpi carburantii comercializati in reteaua proprie de benzinarii cu maximum 10 bani pe litru, incepand de marti, 20 noiembrie, ora 0.01, ca urmare a cresterii cotatiilor internationale ale titeiului, a anuntat, luni, compania.

Astfel, benzina Eco Premium 95 va costa 3,51 de lei/litru, cu 0,09 lei mai mult. Sortimentele Premium fara plumb 95 si Top Premium fara plumb 99+ se vor scumpi tot cu 9 bani si vor costa 3,48 lei pe litru, respectiv 3,81 lei pe litru. Un litru de OMV Carrera 95 va fi mai scump cu 0,09 lei si va costa 3,58 lei, iar cea mai mare crestere a pretului la benzine, de 10 bani, va fi in cazul OMV Carrera 100, care va putea fi cumparata cu 4,21 lei pe litru.

In cazul motorinelor, cea mai mare crestere se inregistraza in cazul Top Euro Diesel 4 / Top Nordic Diesel, respectiv cu 10 bani pe litru, pana la 3,51 lei pe litru. Pretul OMV Premium Diesel / Alpine Diesel va creste cu 9 bani pe litru si va fi de 3,78 lei pe litru, in timp ce pretul motorinelor OMV Sprint Diesel si Euro Diesel va fi de 3,57 lei pe litru, respectiv 3,43 lei pe litru, cu 9 bani mai mult.

Ultima scumpire a carburantilor Petrom a avut loc in data de 8 noiembrie cand preturile au crescut cu 0,06-0,08 lei/litru in functie de sortiment.

Petrom SA detine in Romania circa 450 de statii Petrom, dintre care 79 de statii functioneaza conform unui concept modern, care introduce standarde de calitate internationala, PetromV.

NewsIn