UE a amendat firma Sony si alti producatori de casete video pentru fixarea preturilor

Data publicarii: 21-11-2007 | International

Comisia Europeana a amendat, marti, Sony Corp si alti doi producatori japonezi de casete video, cu suma de 75 milioane euro (109,8 milioane dolari), acuzand companiile de fixarea preturilor, informeaza Reuters. "Intre 1999 si 2002, Sony, Fuji si Maxell au reusit sa-si sporeasca controlul asupra preturilor prin intermediul unor intalniri regulate si alte contacte ilicite", a declarat executivul Uniunii Europene.

Amenda acordata Sony a crescut cu 30% la peste 47 milioane euro, dupa ce compania japoneza a obstructionat investigatiile, a precizat CE in declaratie.

Amenzile acordate Fujifilm Holdings Corp si Hitachi Maxell Ltd, au fost reduse cu 40%, respectiv 20%, la 13,2 milioane euro, respectiv 14,4 milioane euro, dupa ce companiile au cooperat in cadrul investigatiilor.

"Aceasta decizie reprezinta un avertisment la adresa companiilor ce se implica in activitatile specifice cartelurilor", a declarat comisarul european pe probleme de concurenta, Neelie Kroes.

Comisia Europeana a demarat o ancheta in cadrul diviziilor europene ale companiilor Sony, Fuji si Maxell, in mai 2002.

Investigatiile au scos la iveala "dovezi considerabile privind activitatile cartelurilor", desi un angajat Sony a refuzat sa raspunda la intrebarile puse de oficialii UE.

Cartelul a acoperit cele doua tipuri principale de casete video profesionale la acea vreme (Betacam SP si Digital Betacam), care in 2001 inregistrau vanzari anuale de 115 milioane euro in cadrul UE si in alte state din Europa.

Posturile de televiziune si producatorii TV independenti, sunt principalii consumatori ai casetelor video profesionale.

Sony, Fuji si Maxell, ce controleaza peste 85% din piata casetelor video profesionale, "au organizat cu succes trei runde de majorari ale preturilor, incercand sa stabilizeze preturile de fiecare data cand o sporire a acestora nu era posibila", a declarat Comisia Europeana.

Acestea au fost primele amenzi aplicate sub noile reglementari ale UE, ce va spori astfel de penalitati adresate companiilor ce aplica fixarea preturilor sau actioneaza intr-un mod care produce o divizare a pietei.

NewsIn