BCE vrea sa stopeze aprecierea accentuata a euro, dar nu stie cum

Data publicarii: 23-11-2007 | International

Aprecierea rapida a euro fata de dolar ameninta din ce in ce mai mult cresterea economica din zona euro, iar Banca Cetrala Europeana (BCE) va trebui intr-un mod sau altul sa tempereze miscarea, desi o interventie directa in piata pare improbabila in prezent, spun economistii chestionati de AFP.

Pentru Peter Bofinger, unul dintre cei cinci consilieri pe probleme economice ai guvernului german, Banca Centrala Europeana trebuie sa intervina pe piata de schimb.

"Noi procedam ca si cum evolutia cursului valutelor este un produs al destinului, un eveniment natural, inevitabil. Este deplorabil", a spus Bofinger, intr-un interviu acordat pentru Spiegel Online.

Aceste remarci coincid, intr-o anumita masura, cu criticile aduse Uniunii Europene de seful grupului european din domeniul aeronautic si al apararii EADS, Louis Gallois, care a reprosat, luni, inactiunea UE.

Responsabilii economici si politici se multumesc sa fie spectatori la aprecierea accentuata a monedei unice, periculoasa pentru cresterea economica a zonei euro prin prisma franarii exporturilor, a completat Gallois.

Constructorul european de aeronave Airbus resimte din plin efectele negative ale unei monede unice puternice, contractele in sectorul aeronautic fiind incheiate in dolari. Moneda europeana, care a depasit marti pragul de 1,48 dolari, se apropie cu pasi mari de cotatia de 1,50 dolari si nimic nu pare sa o impiedice in atingerea acestuia. Aprecierea euro este legata de slabiciunea dolarului, ca urmare a problemelor cu care se confrunta cea mai mare economie din lume.

Economia Statelor Unite este afectata de problemele din zona creditelor imobiliare cu risc ridicat (subprime), iar Federal Reserve va reduce, probabil, din nou in decembrie dobanda cheie pentru a incuraja cresterea economica. Mai mult, China isi converteste treptat din dolari in euro o parte importanta din rezervele sale, ceea ce accentueaza degringolada monedei americane.

Intr-o astfel de context, unii analisti se intreaba daca o interventie a Bancii Centrale Europene prin cumpararea masiva de dolari ar putea fi de folos. "O interventie unilaterala ar avea fara indoiala un impact semnificativ asupra ratei de schimb pe termen scurt, dar nu ar fi de durata", a declarat economistul sef pentru Europa al Bank of America, Holger Schmieding, pentru AFP.

Din 1999, cand a fost infintata, BCE nu a intervenit niciodata "impotriva" propriei monede. Supraveghetorii pietei bancare din zona euro au intervenit pentru a sustine moneda unica in septembrie si noiembrie 2000, dupa o perioada rapida de depreciere a euro in fata dolarului.

BCE a intervenit de patru ori in mod direct, insa doar o singura interventie a fost realizata in mod concertat cu Federal Reserve si Banca Japoniei, iar efectele nu au fost cele scontate.

Pentru BCE, interventia pe piata este o arma de folosit ca ultima solutie si, pentru a avea sanse de reusita, trebuie folosita in mod concertat. Un dolar slab este, insa, convenabil pentru Statele Unite, care nu au motive sa actioneze.

BCE poate spera sa influenteze pietele de schimb doar prin declaratii, deoarece nu va putea modifica dobanda cheie din zona euro prea curand, estimeaza expertii. In ciuda riscului de crestere a preturilor, banca centrala nu poate urca dobanda cheie fara a determina inca o apreciere a monedei unice, subliniaza federatia bancara germana intr-un raport publicat miercuri, iar scaderea dobanzii nu este posibila fara a incuraja un puseu inflationist.

Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, s-a limitat pana in prezent sa-si exprime nelinistea. Astfel, la inceputul lui noiembrie, el a declarat ca "miscarile brutale" din pietele de schimb sunt "nedorite", dar declaratiile lui nu au avut un mare efect.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: