Bucurestenii lasa Capitala pentru Arad, atrasi de preturile mici ale locuintelor

Data publicarii: 27-11-2007 | Imobiliare

Bucurestenii si timisorenii isi cumpara case la Arad, atrasi de preturile foarte mici ale proprietatilor, in timp ce multi aradeni se muta in satele unguresti de langa granita, noteaza Gardianul. De cel putin trei ori mai ieftine fata de apartamentele din cartierele periferice ale capitalei si de doua ori mai reduse la pret comparativ cu locuintele din Timisoara. Atat de putin costa apartamentele din municipiul Arad, oras care in ultimul an a inceput sa atraga din ce in ce mai multi bucuresteni si timisoreni, spun agentii imobiliari din Arad.

De exemplu, o garsoniera situata la marginea Bucurestiului, in cartierul Titan, costa 55.000-60.000 de euro, in Timisoara - 35.000-40.000 de euro, in timp ce la periferia Aradului, pretul coboara la 20.000 euro. Proportiile se pastreaza si in cazul apartamentelor cu doua camere.

La Bucuresti, pretul este de 120.000 de euro, la Timisoara, 70.000-80.000 euro, iar la Arad, 45.000 sau chiar 38.000 de euro, intr-un bloc modern si nou construit, situat la zece minute de centrul orasului. Cum se explica preturile mici de pe piata imobiliara aradeana? Pe de-o parte, Aradul a fost marginalizat multa vreme de catre investitori veniti in vestul tarii si care au ales Timisoara. "In ultima vreme, lucrurile au inceput sa se miste si la Arad. Cateva proiecte imobiliare sunt deja finalizate si lansate pe piata", ne-a declarat Anca Vlad, directorul unei agentii imobiliare timisorene. Cum cererea de locuinte a crescut,  si preturile au inceput sa urce usor, cel putin in ultimele doua luni, explica Petru Gheorghe, reprezentantul unei agentii locale. Insa, chiar si asa, piata imobiliara aradeana este cu mult sub nivelul celor din orasele mari. "Preturile vor creste in urmatorii ani, insa nu au sanse sa le egaleze pe cele din capitala", adauga Anca Vlad.

Integral in Gardianul