Sarkozy nu va semna nici un acord comercial cu Romania din cauza coruptiei

Data publicarii: 04-02-2008 | Politica

Nicolas Sarkozy, presedintele proaspat-casatorit al Frantei, vine astazi la Bucuresti, intr-o vizita-fulger de doar cinci ore, noteaza Gandul. Cu toate acestea, pretentiile liderului de la Palatul Elysee au fost destul de mari - birou personal, piedestal de 20 de centimetri pentru discursul pe care-l va sustine in Parlament, noua sute de politisti care sa asigure masurile de liniste si ordine publica. Liderul francez vine in tara noastra la invitatia presedintelui Traian Basescu.

Oficial, Sarkozy vine sa semneze cu oficialii romani un "parteneriat strategic", primul aprobat intre Franta si un stat din Europa de Est - Romania, pe care administratia prezidentiala franceza o considera "stat extrem de important in cadrul Uniunii Europene".

Iar parteneriatul strategic pe cinci ani este o declaratie politica, ce se refera la dialogul politic dintre cele doua state, la relatiile economice, cooperarea stiintifica si culturala, libera circulatie a persoanelor, securitate si aparare.

Vizita, relateaza cotidianul Le Parisien, se inscrie de fapt in cadrul turneului pe care presedintele francez il face prin capitalele europene inainte de a prelua presedintia UE, din iulie 2008.

"Este o deplasare fara ministri, foarte concentrata, cu intrevederi directe cu presedintele si premierul roman. Aceasta deoarece situatia politica in Romania este complicata: presedintele si premierul sunt obligati sa coabiteze, ceea ce inseamna ca trebuie sa negocieze cu amandoi pentru ca aceasta cooperare sa avanseze", au afirmat pentru cotidianul francez surse de la Palatul Elysee. Iata de ce discutia cu presedintele Traian Basescu a fost stabilita la orele pranzului, iar cea cu premierul - in cursul dupa-amiezii.

Ce e insa mai important, presedintele francez nu va semna niciun acord economic cu Romania. Desi in toate deplasarile sale din ultimul timp a parafat acorduri comerciale in valoare de sute de milioane de euro, pentru "sora sa mai mica" Franta nu face asemenea cadouri. Aceasta deoarece, conform acelorasi surse citate de Le Parisien, "numeroase critici au fost adresate in trecut Romaniei din cauza coruptiei la nivel inalt. Deci in aceasta vizita ne vom relaxa prin semnarea unui parteneriat strategic si a niciunuia comercial".

Integral in Gandul