Ascenta, divizie a Softwin, modernizeaza sistemul informatic al Credit Europe Bank

Data publicarii: 05-02-2008 | Finante-Banci

Ascenta, divizia de consultanta si servicii informatice a grupului Softwin, va imbunatati, pana la sfarsitul lunii februarie, programele informatice folosite de Credit Europe Bank, prin introducerea unor module noi de scoring pentru clientii IMM-uri ai bancii, a anuntat compania de IT.

"Aplicatia pentru procesul de aprobare a creditelor a fost implementata de Ascenta in sistemul informatic al bancii in perioada aprilie - octombrie 2007. Solutia implementata este usor configurabila, avand la baza platforma IBM Content Manager", se arata in comunicatul Ascenta.

"Finantarea firmelor mici si mijlocii este o activitate costisitoare daca nu creezi procese de lucru automatizate. Ca urmare a acestei realitati, Credit Europe Bank (Romania) S.A. a dezvoltat si urmeaza sa lanseze un nou model de decizie de creditare pentru IMM-uri, bazat pe o noua abordare, in care sunt centralizate toate datele despre client, privind aprobarea dosarelor de credit. Acest lucru inseamna birocratie mai putina, simplitate in evaluarea dosarelor, garantii flexibile si corelate cu riscul clientului, raspuns mai rapid, avantaje pe care clientii nostri le vor simti in curand", a declarat directorul de marketing pentru intreprinderi mici si mijlocii (IMM) al Credit Europe Bank, Mustafa Cavusoglu.

Ascenta opereaza pe piata romaneasca din noiembrie 2006, ca divizie de consultanta IT si solutii software specifice din cadrul grupului Softwin.

NewsIn