Romanii vor plati pana la 16 milioane de euro pentru un kilometru de autostrada

Data publicarii: 09-02-2008 | Economie

Compania de Autostrazi este pregatita sa plateasca pentru constructia autostrazii de pe coridorul IX pan-European, respectiv  Iasi-Targu Mures, aproximativ 15 milioane euro/km, in timp ce pentru tronsonul Comarnic-Predeal, costurile vor fi intre 14 milioane si 16 milioane euro/km.

De altfel, potrivit datelor Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale  (CNADNR), cele doua proiecte se numara printre cele mai costisitoare, explicatia fiind faptul ca relieful in zonele respective este foarte dificil, iar executia implica numeroase lucrari de arta.  Costuri ridicate vor fi si in cazul tronsonului Predeal-Brasov, mai exact 10-12 milioane euro/km.

Pentru constructia tronsonului intre Ploiesti si Comarnic se vor cheltui aproximativ opt milioane euro. Cu toate ca pentru cele patru tronsoane ale Autostrazii Soarelui construite pana acum s-au platit, in medie, 2 milioane euro/km, pentru ultimul tronson Cernavoda-Constanta pretul pentru un kilometru va fi de trei ori mai mare, adica 6 milioane euro. Pentru autostrada Arad-Timisoara, pretul unui kilometru se ridica la circa 8 milioane euro.

Constructorii romani vor primi pentru tronsonul dintre Bucuresti si Moara Vlasiei 26.391.000 lei/km, in timp ce italienii de la Pizzarotti construiesc portiunea situata intre Moara-Vlasiei si  Ploiesti cu 16.531.400 lei/km.  Un alt proiect este autostrada Nokia (75 km) care va lega Cluj Napoca- din localitatea Jucu- de Deva, iar pretul total se va ridica la 495 milioane euro.  Costurile vor fi de peste 6 milioane euro/km.Cei din companie sustin ca aceste preturi sunt "orientative" pana la semnarea contractelor, existand astfel posibilitatea ca preturile sa fie mult mai mari.

Integral in Gardianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: