Deficitul comercial a urcat, in 2007, cu aproape 44,4% fata de anul anterior

Data publicarii: 11-02-2008 | Economie

Decembrie este singura luna din 2007 cand dinamica exporturilor a devansat dinamica importurilor, deficitul comercial crescand pe intreg anul cu 44,4%, pana la 21,5 miliarde euro, arata, luni, datele Institutului National de Statistica (INS).

In decembrie 2007, conform estimarilor preliminare ale INS, Romania a exportat bunuri in valoare de 7959,2 milioane lei (2253,3 milioane euro), importurile insumand 15278,2 milioane lei (4325,4 milioane euro). Comparativ cu decembrie 2006, exporturile au crescut cu 16,2% la valori exprimate in lei (15,1% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 7,5% la valori exprimate in lei (6,5% la valori exprimate in euro), fiind singura luna din anul 2007 in care dinamica exporturilor a devansat dinamica importurilor.

Fata de luna noiembrie, exporturile din luna decembrie 2007 s-au diminuat cu 16,3% la valori exprimate in lei (18,4% la valori exprimate in euro), iar importurile s-au diminuat cu 11,0% la valori exprimate in lei (13,2% la valori exprimate in euro).

Exporturile realizate in anul 2007 au fost de 98009,8 milioane lei (29380,3 milioane euro), iar importurile au fost de 169812,0 milioane lei (50882,6 milioane euro). Comparativ cu anul 2006, exporturile au crescut cu 7,1% la valori exprimate in lei (13,7% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 17,9% la valori exprimate in lei ( 24,9% la valori exprimate in euro).

Deficitul comercial in anul 2007 a fost de 71802,2 milioane lei (21502,3 milioane euro), cu 19186,7 milioane lei (6607,0 milioane euro) mai mult decat in anul 2006.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in anul 2007 a fost de 70444,2 milioane lei (21117,8 milioane euro) la expedieri si de 120654,7 milioane lei (36151,4 milioane euro) la introduceri, reprezentand aproximativ 72% din total exporturi si aproape 71% din total importuri.

Diferenta intre dinamica calculata pe baza valorilor exprimate in lei si cea calculata din valori exprimate in euro a fost determinata de aprecierea monedei nationale in lunile ianuarie -noiembrie 2007, cu valori ce se situeaza in intervalul de 0,7% - 12,3%  si respectiv de deprecierea monedei nationale cu 3,4% in luna decembrie 2007 , fata de lunile corespunzatoare din anul 2006.

In 2007, fata de anul anterior, exporturile au fost afectate de scaderea operatiunilor de prelucrare activa (lohn) in special pentru produsele textile. In acelasi timp, anul trecut s-a mentinut trendul descendent al exporturilor de produse petroliere (cu aproximativ 15% fata de nivelul inregistrat in anul 2006).

In anul 2007, s-au incheiat regimurile vamale incepute inainte de data aderarii, prin Autoritatea Nationala a Vamilor, in principal pentru bunurile introduse temporar in antrepozite vamale si zone libere (mijloace de transport, in special autovehicule si masini, aparate si echipamente electrice etc.) ceea ce a dus la o crestere a importurilor intracomunitare.

Tot asupra cresterii importurilor au existat influente datorate introducerii sistemului de comert general pentru schimburile intracomunitare (Intrastat), unde bunurile se inregistreaza in totalitate la trecerea frontierei nationale si nu la punerea in libera circulatie, cum se proceda anterior si cum se realizeaza in prezent comertul Extrastat (sistem special de comert).

NewsIn