Avansul creditelor in valuta ar putea face bancile din Romania sa recurga la securitizare

Data publicarii: 14-02-2008 | Finante-Banci

Piata romaneasca ar putea incepe sa atraga fonduri si prin securitizare, mai ales ca bancile vor trebui sa-si extinda baza de finantare din cauza diferentei intre maturitatea activelor si pasivelor, provocata de avansul creditelor in valuta, a spus, pentru NewsIn, analistul Moody's Tycjan Bielecki.

"Credem ca piata din Romania este suficient de dezvoltata pentru a lua in calcul securitizarea ca instrument viabil de finantare. In prezent, bancile din Romania dispun de o calitate buna a activelor, de profitabilitate adecvata si de un nivel confortabil al lichiditatii. Exista deja, din 2006, reglementari privind securitizarea", a explicat Bielecki, specialist in securitizare pe pietele central si est-europene.

Bielecki spune ca implicatiile negative ale avansului puternic al creditelor in valuta din ultima perioada ar putea face bancile sa se indrepte spre astfel de instrumente financiare complexe.

In 2007, creditele acordate de bancile din Romania populatiei si firmelor au avansat cu 60,4% pana la 148,2 miliarde lei (41 miliarde euro). Creditele in valuta au sporit, in total, cu 84% fata de sfarsitul lui 2006, pana la 80,5 miliarde lei (echivalentul a 22,3 miliarde euro) si reprezentau 54,3% din totalul imprumuturilor la finalul anului trecut.

"Piata a asistat la o expansiune rapida a creditului in ultimii ani, in care o pondere importanta o au imprumuturile in valuta, care au dus la discordante intre maturitatea activelor si a pasivelor bancilor, ceea ce sugereaza nevoia bancilor de a-si diversifica si extinde bazele de finantare. Ele ar putea avea nevoie sa folosesca instrumente precum securitizarea sau obligatiuni asigurate de alti participanti din piata", a mai explicat economistul.

Tycjan Bielecki a precizat ca instrumentele de securitizare cele mai potrivite pentru primele tranzactii pe piata din Romania ar fi cele garantate cu active ipotecare rezidentiale ori cele garantate cu credite de consum sau auto.

Referitor la timpul de care este nevoie pentru aplicarea unor astfel de instrumente in piata, Bielecki a spus ca "procesul de securitizare poate dura intre sase si noua luni". "Avand in vedere ca piata si cadrul legal din Romania sunt inca netestate, exista dificultati care ar putea creste aceasta perioada si care pot fi probleme legale, de colectare a datelor sau de faptul ca emitentii nu sunt monitorizati de agentiile de rating", a mai explicat specialistul.

De obicei, emitentii de produse financiare structurate provin din sistemul bancar, insa pot fi si companii de leasing, de utilitati sau constructori.

In general, emitentii pot folosi securitizarea atunci cand doresc sa isi elimine din registrul contabil active nelichide, cand vor sa disipeze riscurile de creditare, sa-si imbunutateasca randamentul capitalului sau sa se finanteze pe termen lung.
Analistul de la Moody's a explicat ca este dificil sa prognozeze evolutia pietei romanesti pe acest segment, mai ales avand in vedere ca, deocamdata, astfel de instrumente nu s-au folosit in Romania, dar ca acest lucru va depinde de avansul creditarii.

"In Rusia, de exemplu, securitizarea a avut o dezvoltare exploziva in ultimii ani, insa state din Europa Centrala, precum Polonia sau Cehia au avut o activitate foarte restransa pana in prezent pe acest segment, ceea ce arata ca exista un potential mare de crestere, care va fi utilizat in functie de nevoile specifice fiecarei piete", a mai explicat Tycjan Bielecki.

Instrumentele financiare complexe au alimentat criza creditelor cu grad ridicat de risc din SUA. Cu toate acestea, Tycjan Bielecki spune ca tocmai nivelul scazut de sofisticare a pietelor emergente din zona central si est-europeana le protejeaza de riscuri similare, dar avertizeaza ca, din aceasta cauza, sistemele de gestionare a riscurilor sunt inca netestate.

"Regiunea central si est-europeana este relativ izolata de efectele imediate ale crizei creditelor ipotecare din SUA (subprime). Datorita faptului ca creditarea populatiei s-a dezvoltat in zona abia in ultimii ani, astfel de imprumuturi au fost acordate, in mare parte, clientilor care prezentau un grad scazut de risc. Pe de alta parte, conditiile sugereaza ca sistemele de gestionare a riscurilor sunt in curs de dezvoltare, prin urmare netestate", a mai spus specialistul.

El a completat ca "globalizarea economica si implicarea activa a bancilor straine pe piata din Romania pot determina investitorii sa fie reticenti la achizitionarea unor astfel de produse de pe piata romaneasca, macar pana cand piata globala de capital se stabilizeaza".

Securitizarea este un proces prin care un emitent creeaza un instrument financiar, prin combinarea altor active financiare si vanzarea, mai departe, a diferitelor parti din pachetul format catre investitori. Acest proces poate include orice tip de active si alimenteaza lichiditatea in piete, deoarece le permite investitorilor mai mici sa achizitioneze parti ale unui fond mai mare de active.

De exemplu, instrumentele financiare garantate cu active ipotecare se formeaza prin inglobarea ipotecilor intr-un plasament, pe care apoi emitentul il poate structura si imparti in functie de gradul de risc al fiecarei ipoteci. Prin securitizarea ipotecilor, investitorii individuali pot sa cumpere parti dintr-un fond mai amplu sub forma de obligatiuni, ceea nu si-ar fi permis sa faca in mod normal.

NewsIn