Locuintele vor putea fi inchiriate pe cel putin un an, potrivit legislatiei

Data publicarii: 04-03-2008 | Imobiliare

Cei care inchiriaza apartamente sau case vor fi obligati sa incheie contracte pe cel putin un an. Asa prevede proiectul legii privind inchirierea locuintelor care intra de saptamana viitoare in dezbatere publica. Ministrul Laszlo Borbely a precizat ca potrivit legii, persoanele care vor inchiria locuinte vor putea negocia pretul chiriei.

"Trebuie sa dam o anumita siguranta chiriasului ca nu poate fi dat afara decat daca face lucruri grave. (..)Rezilierea poate fi efectuata cu un preaviz de 6 luni", a declarat Laszlo Borbely, ministrul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor.

Conducerea Ministerului Dezvoltarii Lucrarilor Publice a facut modificari si la legea locuintelor. Noua lege e in avantajul romanilor cu venituri medii.

"Toti cei care sunt sub nivelul mediu net de salariu vor primi locuinte sociale. Aceasta rezolva problemele unor medici, rezidenti, profesori intr-un oras mai mic", a mai precizat Borbely.

Si legea privind Statutului Coproprietatii a suferit modificari. Potrivit noului act normativ, cei care vor sa construiasca mansarde au nevoie de acordul a doar doua treimi dintre locatari, si nu de aprobarea tuturor locatarilor, cum era pana acum.

Ministrul Laszlo Borbely a precizat ca e posibil ca din 2009 sa fie infiintate si firme specializate care sa administreze sarcinile asociatiilor de locatari asa cum se intampla in celelalte tari europene.

Realitatea TV