Biroul de Credit si-a sporit anul trecut numarul de rapoarte de credit eliberate cu 28%

Data publicarii: 28-03-2008 | Finante-Banci

Numarul rapoartelor de credit eliberate de Biroul de Credit a crescut anul trecut cu 28%, de la 5,3 milioane in 2006 pana la peste 6,7 milioane, ca urmare a avansului creditelor acordate populatiei si integrarii in sistem a unor noi participanti, a anuntat Biroul.

In prezent, Sistemul Biroului de Credit cuprinde 28 de banci (cu o cota de piata pe segmentul de retail de 98,5%) si 10 institutii financiare nebancare (IFN).

In 2007, faza a II-a de dezvoltare a Sistemului Biroului de Credit s-a consolidat si, in consecinta, baza de date a ajuns sa contina informatii - de natura pozitiva si negativa - despre la 4,6 milioane persoane fizice, care detin aproximativ 8 milioane de conturi.

Strategia pe urmatorii trei ani a Biroului presupune implementarea scoring-ului (faza a treia) Biroului de Credit, analiza extinderii ariei de acoperire prin prelucrarea informatiei despre persoanele fizice autorizate si IMM-uri, schimbul transfrontalier de date si elaborarea codului de conduita.

In prezent, 21 de banci - cu o cota de piata pe retail de 83,4% - si sase IFN-uri transmit si primesc date pozitive de la Biroul de Credit.

In cadrul adunarii generale a actionarilor Biroului de Creditre din 11 martie au fost reinnoite mandatele de administrator pentru Elena Petculescu, Radu Gratian Ghetea si Rasvan Radu, iar lui Vladimir Kalinov i-a fost incredintat un prim mandat, in timp ce Ilie Mihai a fost reales in functia de presedinte al consiliului de administratie al societatii.

NewsIn