BNR a anuntat o dobanda de referinta de 9,03% pe an pentru luna aprilie

Data publicarii: 04-04-2008 | Finante-Banci

Rata dobanzii de referinta a crescut de la 9% pe an in martie la 9,03% in a patra luna din 2008, nivel inferior celui al dobanzii de politica monetara, de 9,50% pe an, a anuntat vineri Banca Nationala a Romaniei (BNR), pe pagina sa de internet.

Banca centrala calculeaza dobanda de referinta sub forma de medie ponderata intre dobanzile de interventie practicate de banca centrala in luna precedenta.

Astfel, pentru luna aprilie 2008, nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei este de 9,03% pe an, iar hotararea BNR este in conformitate cu statutul bancii centrale si tine seama de evolutiile macroeconomice si monetare recente.

Dobanda de referinta anuntata pentru aprilie este cu aproape 3 puncte procentuale peste cea din august 2007, de 6,10%, care a reprezentat un minim al ultimilor ani. In acea perioada insa, banca centrala steriliza excesul de lichiditate din piata la o dobanda "a pietei ", rezultata din confruntarea ofertelor, in timp ce in prezent BNR plateste bancilor la depozitele atrase de la acestea o dobanda anuala egala cu cea de politica monetara.

Consiliul de administratie al BNR a hotarat, pe 26 martie, sa majoreze dobanda de politica monetara cu o jumatate de punct procentual, la 9,5%, ceea ce a reprezentat a patra majorare consecutiva a dobanzii cheie a bancii centrale, dupa cele din 31 octombrie 2007 (de la 7% la 7,5%), 7 ianuarie (de la 7,5% la 8%) si din 4 februarie (de la 8% la 9%).

Dobanda de politica monetara nu a mai fost la un nivel atat de ridicat din august 2005, cand BNR a hotarat sa micsoreze dobanda cheie de la 12,50% la 8,50% pe an.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: