Presedintele BCE cere guvernelor sa faca eforturi pentru a tempera inflatia din zona euro

Data publicarii: 05-04-2008 | Economie

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a cerut vineri guvernelor europene sa faca tot ceea ce pot pentru a stopa inflatia in zona euro, a carei accelerare ia proportii ingrijoratoare, relateaza AFP.

"Incurajam guvernele sa faca tot ceea ce pot, in domeniul lor de competenta, pentru a diminua riscurile pe care le observam in privinta inflatiei", a declarat Trichet presei, la iesirea de la o reuniune cu ministrii de finante din zona euro din Slovenia.

Presedintele BCE le-a cerut oficialilor europeni mai ales sa evite sa stimuleze "efectele secundare", adica o spirala inflationista indusa de salarii, si sa nu majoreze excesiv impozitele indirecte sau preturile administrate.

Inflatia anuala din zona euro a atins in martie un nivel record de 3,5%, mult peste nivelul de putin sub 2% tintit de Banca Centrala Europeana, potrivit datelor publicate de Eurostat, ceea ce exclude posibilitatea unei coborari a dobanzii de politica monetara a BCE in viitorul apropiat, in ciuda incetinirii cresterii economice, potrivit analistilor.

NewsIn