Iuliu Winkler: Romania are alocati de la UE 19,6 miliarde de euro pentru politici regionale

Data publicarii: 06-04-2008 | Economie

Europarlamentarul Iuliu Winkler a declarat sambata, la Sovata, ca fondurile Uniunii Europene alocate Romaniei pentru politici regionale si de coeziune sunt de 19,6 miliarde de euro.

"In domeniul politicii regionale si de coeziune, Romania are rezervate 19,6 miliarde de euro pana in 2013. Acesti bani sunt destinati Romaniei, insa nu ii va primi decat atunci cand vom avea regiuni eficiente, daca putem croi programe cu adevarat consistente si sa ii putem folosi pentru modernizarea tarii. Eu cred ca este posibil, dar factorul de care depinde este aceasta noua structura regionala. Pe structura de astazi, Romania nu va fi capabila sa acceseze fondurile decat in mica parte", a spus Iuliu Winkler.

Europarlamentarul a precizat ca discutiile demarate de UDMR impreuna cu Partidul Popular European si al Democratilor Europeni (PPE-DE) din cadrul Parlamentului European reprezinta doar un semnal. "Nu este suficienta o singura dezbatere pentru a ne atinge scopul. Vrem sa avem o dezbatere nationala, nu doar politica, ci una profesionala, in care sa auzim vocea mediilor academice a alesilor locali si a societatii civile. Propunerea noastra este aceea de a reorganiza administrativ, dar si din punct de vedere al regiunilor de dezvoltare Romania. Avem argumente si parteneri, dar avem nevoie de parteneri care sa-si asume acest parteneriat si sa prezinte argumente in fata societatii. Insa nu avem timp, de aceea in urmatorii doi ani cel mult trebuie sa ajungem la o concluzie care sa fie sprijinita si apoi sa devina solutie legislativa", a spus Winkler.

Europarlamentarul a adaugat ca vointa publica poate fi obtinuta prin discutii, cel tarziu pana anul viitor. "Anul 2009 este termenul pana la care trebuie sa avem aceasta dezbatere sociala pentru ca actul legislativ sa poata fi pus in practica", a spus politicianul.

In cadrul conferintei, Csutak Istvan, expert al UDMR pe probleme de dezvoltare regionala si autor al studiului "Regiuni noi in Romania. O posibila noua clasificare NUTS II" a spus ca principiile dezvoltarii regionale enuntate in Planul National de Dezvoltare nu au fost aplicate in urma programelor de preaderare, diferentele dintre regiunile bogate si cele sarace crescand.

Acesta a mai spus ca regiunile sunt finantate, de la bugetul de stat, in mod preferential, iar sumele alocate nu sunt proportionale cu indicii de dezvoltare din "Cartea Verde", document care a fundamentat definirea actualelor regiuni de dezvoltare. Potrivit datelor prezentate de Csutak, cele mai multe fonduri au ajuns in judetele cele mai dezvoltate sau cele mai mari, in detrimental judetelor mici si sarace. "Principiul potrivit caruia bogatii vor fi si mai bogati, iar saracii si mai saraci functioneaza. In lumina PIB din 1998 si din 2003, dezechilibrul dintre regiuni a crescut deoarece se constata o ramanere in urma a regiunilor mai putin dezvoltate", a spus Csutak, citand documentul care a stat la baza studiului.

Datele mai arata ca 46% din judetele finantate sub medie sunt din Ardeal.

NewsIn