Inflatia anuala ar putea ajunge in martie la 8,4-8,6%, nivel maxim al acestui an

Data publicarii: 14-04-2008 | Economie

Inflatia anuala se va accelera la 8,4-8,6% in martie, nivelul ce ar putea fi varful acestui an, ceea ce ar putea determina banca centrala sa mentina dobanda cheie la nivelul actual, de 9,5%, in cazul in care socurile externe si interne nu se accentueaza, sustin analistii.

La accentuarea inflatiei in martie au contribuit, in principal, aceeasi factori care au provocat inflamarea preturilor in lunile precedente, respectiv scumpirea bunurilor alimentare si energiei, precum si turbulentele din piata internationala, care au influentat negativ pietele valutare si bursiere, mai spun economistii.

Ciprian Dascalu, trader in cadrul Millennium Bank, apreciaza ca inflatia a ajuns la 8,6% in martie, printr-o accelerare cu 0,7% fata de luna precedenta, si ca principalul factor care a alimentat cresterea preturilor a fost reprezentat de asteptarile inflationiste, care pot constitui in continuare un pericol, daca nu sunt ancorate.

Georgiana Constantinescu, analist in cadrul Credit Europe Bank (CEB), estimeaza ca inflatia ajuns, in martie, la aproximativ 8,5% fata de aceeasi luna a anului trecut, printr-o accelerare cu 0,6% fata de februarie 2008.

"Printre factorii care au dus la accentuarea inflatiei in martie s-au numarat deprecierea leului, care s-a observat mai ales pe sectorul constructiilor, cresterea preturilor la combustibili si, in continuare, un efect de baza, determinat de nivelul scazut ale ratei inflatiei in luna echivalenta din 2007. In luna aprilie a acestui an, efectul de baza va fi insa favorabil, avand in vedere ca, in aprilie 2007, inflatia lunara se accentuase la 0,52%", a explicat economistul CEB.

Economistul sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, estimeaza ca preturile de consum au crescut in martie cu 0,5% fata de luna precedenta, inflatia anuala ajungand la 8,5%, dar ca acesta ar putea fi varful atins in acest an.

El isi mentine aprecierea ca, la sfarsitul lui 2008, inflatia s-ar putea tempera la 5,5%. De asemenea, in aceste conditii, banca centrala ar putea decide sa mentina rata dobanzii de politica monetara la nivelul actual, de 9,5%, dupa patru majorari in interval de cinci luni.

"Consider ca 8,5%, nivelul din martie, ar putea fi varful atins de inflatie in acest an. In luna martie, cea mai importanta crestere a preturilor a fost, probabil, pe partea de servicii, determinata si de deprecierea leului", a declarat economistul sef al Unicredit Tiriac Bank, Rozalia Pal.

"Pe de alta parte, avansul continuu, cu peste 2% in ianuarie si februarie, pentru apa si canalizare, ne face sa credem ca si in martie am putea observa cresteri pe acest segment, care reprezinta o oarecare aliniere la cheltuielile din Europa de Vest pentru acest tip de servicii", a adaugat Pal.

De asemenea, ea atrage atentia ca, pe partea de marfuri nealimentare, s-a anuntat cresterea preturilor la combustibil, insa avansul pe acest segment nu-l va depasi, probabil, pe cel de pe partea de servicii.

"Pentru bunurile alimentare, cresterile de preturi din martie se anunta asemanatoare celor din lunile anterioare", a mai spus Pal.

Economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, estimeaza ca inflatia anuala a ajuns, in martie, intre 8,4-8,6%, acesta putand fi nivelul maxim in acest an, insa revenirea pe o panta descendenta a inflatiei va depinde foarte mult, in restul anului, de vreme si de cursul de schimb.

Economistul sef al BRD SocGen, Florian Libocor, anticipeaza ca preturile de consum au urcat in martie cu 0,5% fata de cele din februarie, in vreme ce fata de nivelul din aceeasi luna a anului trecut, cresterea a fost de 8,42%.

El isi mentine estimarile anterioare potrivit carora nivelul maxim al inflatiei din acest an urma sa fie atins in luna martie si se asteapta la o mentinere a acesteia in trimestrul al doilea "in proximitatea nivelului maxim".

"Asteptarile privind reinflamarea preturilor nu sunt neaparat legate de dezechilibrul dintre cerere si oferta, ci au incorporata o componenta speculativa consistenta", a declarat Libocor.

El a explicat ca discutii similare au avut loc si anul trecut pe tema preturilor produselor alimentare, iar la inceputul lui 2008 acestea au fost urmate de disputele dintre producatori si retaileri, care stimuleaza aspectul speculativ al scumpirii alimentelor.

Seful departamentului de cercetare al Bancpost, Dan Bucsa, considera, de asemenea, ca inflatia si-a atins limita superioara in martie.

"Exista sanse mari ca, din aprilie, preturile sa inceapa sa coboare. Daca nu va avea loc o inflamare a crizei internationale, inflatia ar trebui sa se tempereze pana la sfarsitul anului, in special ca urmare a efectului de baza, in conditiile in care sfarsitul anului trecut a fost marcat de niveluri ridicate ale inflatiei", a declarat Bucsa.

Bucsa a adaugat ca nu crede ca impactul preturilor produselor agricole va fi la fel de puternic in acest an precum a fost in anul trecut, indiferent de rezultatele agricole din 2008, in conditiile in care si politica monetara s-a intarit intre timp, ceea ce va ajuta, probabil, la temperarea inflatiei.

Alti economisti nu exclud posibilitatea ca rata anuala a inflatiei in aprilie sa o depasesca pe cea din martie, in functie de evolutia mai multor factori, cum ar fi turbulentele din piata internationala.

"Credem ca inflatia a ajuns la 0,6% in martie fata de februarie si la 8,54% fata de aceeasi luna a anului trecut. Nu putem spune cu siguranta ca inflatia va atinge nivelul maxim al acestui an in martie, s-ar putea ca si in aprilie sa se accentueze in continuare. Principalii factori determinanti raman preturile alimentelor si energetice", a explicat economistul sef al Alpha Bank, Ella Kallai.

Ea considera ca inflatia s-ar putea tempera pana la 6% in decembrie 2008.

Constantinescu atrage, la randul sau, atentia asupra riscului de accelerare a consumului inainte de sarbatorile de Paste, in conditiile in care, inainte de sarbatorile de iarna, cheltuielile romanilor, pe partea de retail, au atins cele mai ridicate niveluri ale ultimilor ani.

"Exista posibilitatea ca preturile sa creasca semnificativ in aprilie, in conditiile in care, cantitatea fiind aceeasi si cererea aceeasi, comerciantii vor tine preturile sus. De altfel, sunt asteptate scumpiri la paine si ulei", a mai explicat analistul Credit Europe Bank.

Ea estimeaza ca inflatia s-ar putea tempera la 5,6% la finalul acestui an, insa evolutia procesului dezinflationist depinde de evolutia factorilor externi.

Platile trimestriale se suprapun in acest an cu Pastele, ceea ce poate contribui la restrangerea lichiditatii in piata

Analistii nu exclud aparitia, in urmatoarea perioada, a unor probleme de lichiditate pentru multe dintre bancile din Romania. In timp ce unii dintre ei spun ca, daca se va confirma, lipsa va fi temporara, manifestandu-se in special pe valuta, alti economisti spun ca rasturnarea situatiei actuale, prin care bancile ar ajunge sa se imprumute de la BNR, ar fi una normala, in conditiile in care, in statele dezvoltate, bancile centrale injecteaza in mod frecvent lichiditate in piata.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, a declarat, recent, ca bancile s-ar putea confrunta, inca din saptamanile urmatoare, cu o lipsa de lichiditate, care le-ar putea determina, pe termen mai lung, sa se imprumute de la BNR, determinand banca centrala sa devina creditor net al sistemului bancar, in locul pozitiei actuale, de debitor net.

"In acest an, la reducerea lichiditatii in piata contribuie doi factori: se suprapune plata trimestriala cu Pastele. Insa situatia in care bancile s-ar imprumuta de la BNR nu ar fi una iesita din comun, avand in vedere ca in majoritatea tarilor europene dezvoltate, banca centrala este cea care injecteaza lichiditate in piata. Cu toate acestea, BNR va ajunge creditor net doar in momentul in care vom vedea si scaderea rezervelor minime obligatorii, care in Romania sunt la niveluri foarte ridicate", a spus Anghel.

Economistul sef al BCR considera ca banca centrala nu ar mai avea motive sa majoreze dobanda  de politica monetara peste nivelul curent de 9,5%, in conditiile in care dobanzile din piata interbancara pe termen foarte scurt au atins niveluri ridicate.

"Nu este exclus ca bancile sa se confrunte, in perioada urmatoare, cu o lipsa de lichiditate, dar cred ca aceasta ar fi temporara. In plus, acest dezechilibru intre creditele si depozitele bancilor este mai accentuat pe partea de valuta, pe lei lichiditatea fiind inca suficienta pentru a sustine creditarea", spune economistul sef al Unicredit Tiriac Bank.

Rozalia Pal spune ca o noua majorare a dobanzii cheie de catre BNR nu ar mai fi la fel de eficienta ca modificatile anterioare. "O eventuala majorare a dobanzii de politica monetara peste acest nivel ar fi mai putin eficienta decat cresterile anterioare, deoarece nu ofera o solutie pentru temperarea cresterii creditului in valuta", a mentionat ea.

Dascalu a spus ca prudenta care se poate observa in prezent in piata in privinta nivelului lichiditatii ar putea fi "exagerata". 

"Va fi o cerere mai mare de numerar, cu atat mai mult cu cat se vor face, in aprilie, si platile la bugetul de stat. Ar fi putea fi doar un efect conjunctural, iar problemele nu vor fi atat de mari cat se asteapta piata", a explicat Dascalu.

Referitor la evolutia cursului de schimb, Kallai spune ca leul se poate aprecia fata de nivelul curent in perioada urmatoare, in conditiile in care aversiunea fata de Romania a investitorilor pare ca a mai cedat, iar rata dobanzii de referinta ridicata, de peste 9% pentru aprilie, contribuie la revenirea interesului jucatorilor straini.

Un alt factor pozitiv pentru imbunatatirea sentimentului investitorilor straini fata de economia romaneasca este cresterea mai rapida a exporturilor fata de importuri in primele trei luni ale anului, semn ca exista sanse ca deficitul de cont curent in acest an sa fie mai mic decat in 2007 ca procent din produsul intern brut (PIB), a mai apreciat Kallai.

Economistul sef al BCR apreciaza, de asemenea, ca sunt sanse ca, in ciuda volatilitatii din piata valutara, leul sa se aprecieze mai mult inainte de Paste.

Libocor se asteapta ca intervalul de variatie a cursului de schimb sa coboare in acest trimestru la 3,50-3,75 lei/euro, de la 3,60-3,85 lei/euro, in primele trei luni din 2008.

Inflatia a urcat, in luna februarie, cu 0,7% fata de luna anterioara si a atins un nivel anual de 7,97%, fiind totusi sub estimarile analistilor, care se asteptau ca inflatia anuala sa depaseasca 8% in a doua luna a anului.

NewsIn