Societe Generale a anuntat ca va imparti rolurile de presedinte si director executiv al bancii

Data publicarii: 18-04-2008 | International

Societe Generale a anuntat ca va imparti rolurile de presedinte si de director executiv al bancii, aceasta masura reprezentand cea mai importanta modificare a managementului dupa scandalul ce la inceputul acestui an, informeaza Reuters.

Daniel Bouton va renunta la rolul sau de director executiv dupa 15 ani in aceasta functie, insa va ramane in pozitia de presedinte, in timp ce directorul financiar Frederic Oudea va deveni directorul executiv, insarcinat cu conducerea efectiva a celei de-a doua banci listate a Frantei.

Bouton a unit functiile de presedinte si director executiv in 1997 si a promis ca va ramane in fruntea bancii franceze dupa ce initial si-a oferit demisia, ca urmare a scandalului legat de pierderi de 4,9 miliarde euro, cauzate de un trader al bancii, Jerome Kerviel.

SocGen a precizat intr-un comunicat ca Bouton a fost cel care a initiat aceste modificari ale managementului.

Oudea a fost numit recent in functia de director executiv adjunct, fiind considerat unul dintre arhitectii stabilizarii bancii dupa pierderile masive generate de Kerviel, administrand majorarea de capital de cinci miliarde euro, menita a consolida baza de capital a bancii.

Oudea a declarat in fata consiliului de administratie al Societe Generale ca doreste pastrarea in functie a doi alti directori executivi adjuncti, Philippe Citerne si Didier Alix.

"Consiliul de administratie a decis sa accepte propunerea si sa majoreze numarul de membri independenti ai consiliului, cerand actionarilor sa numeasca un nou membru al consiliului", reiese din comunicatul bancii.

Consiliul se va intruni la data de 12 mai pentru a aproba declaratia financiara pentru primul trimestru din 2008 care va reflecta "increderea clientilor nostri, rezistenta grupului si profiturile obtinute dintr-un portofoliu echilibrat de activitati desfasurate intr-un mediu dificil".

NewsIn