Autovehiculele romanesti nu vor mai fi sechestrate in Ungaria, daca soferii nu achita amenda

Data publicarii: 25-04-2008 | Auto

Autovehiculele romanesti nu vor mai fi sechestrate in Ungaria daca amenzile date de politistii unguri vor fi urmarite de omologii lor din Romania, informeaza un comunicat de presa emis de Ministerul Transporturilor (MT).

"Pentru asigurarea deplinei obiectivitati a controalelor la care sunt supusi transportatorii romani, s-a stabilit ca acestea sa fie efectuate in comun, cu participarea atat a autoritatilor romane, cat si a autoritatii rutiere din Ungaria si a institutiilor din aceasta tara care au dreptul de a amenda. In plus, va fi initiat un acord romano-ungar prin care amenzile stabilite de autoritatile din Ungaria sa fie urmarite pentru plata de autoritatile romane, obtinandu-se in schimb anularea masurii de sechestrare a autovehiculelor romanesti", se arata in comunicat.

Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna, a participat pe data de 23 aprilie, la Budapesta, la o conferinta organizata de Autoritatea Rutiera din Ungaria, in cadrul careia a abordat problemele transportatorilor romani care tranziteaza teritoriul acestei tari. El a fost insotit de Sajtos Laszlo, directorul adjunct al Autoritatii Rutiere Romane.

Cei doi oficiali romani s-au intalnit, de asemenea, cu membrii misiunii diplomatice in Ungaria, ambasadorul Romaniei la Budapesta si consulul general al Romaniei de la Szeget, pentru a analiza sesizarile transportatorilor romani legate de tratamentul autoritatilor maghiare in privinta respectarii reglementarilor din domeniul transportului international de calatori si marfa.

NewsIn