Bursele din Viena si Sarajevo au semnat un acord de schimb de date si cotatii in timp real

Data publicarii: 30-04-2008 | Bursa

Clientii Bursei din Viena vor putea sa primeasca informatii financiare si cotatii in timp real de la Bursa din Sarajevo (SASE) prin infrastructura bursei austriece, dupa ce membrii consiliilor de conducere ale celor doua institutii au semnat un acord de schimb de date.

Astfel, bursa din Sarajevo (SASE) a devenit cea de-a treia bursa care a semnat un acord de schimb de date cu Wiener Borse, dupa bursele din Budapesta si Bucuresti.

Bursa din Viena are in prezent 95 de furnizori de date printre clientii proprii, care asigura distributia pe scara larga a informatiilor financiare si a datelor legate de cotatii.

La nivel mondial, datele Bursei din Viena sunt diseminate in timp real prin 29.000 terminale, din care 36% sunt in Marea Britanie, 24% in SUA, 10% in Germania si 6% din total in Austria.

In plus, Bursa din Viena are o serie de intelegeri de cooperare cu alte burse din regiunea Europei Centrale si de Sud Est, concentrandu-se in principal pe zona indicilor.

Wiener Boerse calculeaza in prezent 23 de indici nationali, regionali sau sectoriali in regiunile Europei Centrale si a Europei de Sud Est.  

La sfarsitul lunii martie, la Bursa din Sarajevo erau listate 526 companii, iar capitalizarea pietei era in jur de 6 miliarde de euro.

NewsIn

Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro: