Allianz Group si-a micsorat profitul net cu 28% in al doilea trimestru, la 1,5 miliarde euro

Data publicarii: 07-08-2008 | International

Allianz Group a afisat, joi, un profit net de 1,5 miliarde euro pentru al doilea trimestru, in scadere cu 28% fata de perioada similara din 2007, cand profitul atingea 2,1 miliarde euro, din cauza conditiilor dificile din piata, care au afectat negativ castigurile.

Veniturile totale au scazut la 22 miliarde euro de la 24,3 miliarde euro in perioada similara din 2007. Profitul operational a scazut cu 36%, la 2,1 miliarde euro de la 3,3 miliarde euro, cat era in al doilea trimestru al anului trecut.

In prima jumatate a acestui an, Allianz Group a inregistrat un profit net de 2,7 miliarde euro si un profit operational de 4 miliarde euro.

Castigurile pe actiune au scazut cu 29,1% la 3,44 euro, in al doilea trimestru, de la nivelul de 4,85 euro inregistrat in perioada similara a anului precedent.

"Mediul de afaceri dificil a exercitat presiuni asupra rezultatelor din al doilea trimestru. Cu toate acestea, fundamentele afacerii raman solide si am putut inregistra o performanta puternica", a declarat directorul executiv Allianz SE, Michael Diekmann.

Criza din pietele de capital a afectat grav evolutia veniturilor din divizia asigurarilor de viata si in special produsele de asigurari de tip unit-linked. Cu toate acestea, profitul operational al diviziei de asigurari si administrare a activelor s-a dovedit solid in al doilea trimestru din 2008.

NewsIn