Bursa s-a apreciat puternic joi, dupa ce investitorii au cumparat agresiv si au dublat rulajul

Data publicarii: 07-08-2008 | Bursa

Interesul crescut al investitorilor pentru titlurile tranzactionate la Bursa de Valori a sporit joi rulajul pietei la 33,7 milioane lei si a saltat cu 3% valoarea indicelui celor mai lichide 25 de companii, pe fondul cresterii pietelor externe si asteptarii rezultatelor financiare, spun brokerii.

Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut joi cu 95,6%, pana la 33,71 milioane lei (9,7 milioane euro), dupa ce in sedinta precedenta rulajul se cifrase la 17,23 milioane lei (4,96 milioane euro).

"Azi am avut o sedinta interesanta, cu aprecieri pe toti indicii, si volume de tranzactionare bune. S-au simtit intrari mai agresive ale investitorilor pe anumite titluri. Revenirile din aceasta sedinta au fost generate atat de cele de pe pietele externe, cat si de asteptarea rezultatelor financiare ale companiiilor listate la BVB", a declarat Gabriel Aldea, responsabil cu departamentul Front Office al casei de brokeraj Intercapital Invest.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,72%, pana la 6.321,44 puncte, in timp ce indicele compozit BET-C a urcat cu 2,54%, ajungand la 4.595,55 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a urcat cu 1,92% pana la 35.946,32 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 3,4%, pana la 14.816,84 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,07%, la 654,18 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 3,02%, pana la 853,12 puncte.

La ora inchiderii Bursei de Valori Bucuresti, indicii principalelor burse europene inregistrau cresteri moderate. Astfel, indicele bursei londoneze, FTSE, urca cu 0,13%, ajungand la 5.493 puncte, in timp ce indicele principal al pietei de la Frankfurt, DAX, crestea cu 0,27%, pana la 6.579,02 puncte. Indicele Bursei de la Paris, CAC40, urca cu 0,73%, la 4.480,6 puncte.

"E de vazut ce se va intampla maine si n-ar fi de neglijat o scadere la fel de semnificativa. Cred ca in perioada urmatoare vom avea cresteri pe volume mici si nu cred ca vom asista la o stabilizare a preturilor. Piata este foarte, foarte volatila si foarte nervoasa si e putin probabil sa avem o stabilizare", a precizat Aldea.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de joi, de 5,8 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 1,02%, pana la 0,99 lei.

"Desi volumele de tranzactionare pe actiunile SIF Transilvania au fost semnificative, pretul lor nu a variat foarte mult fata de cotatia de referinta, deoarece probabil s-au schimbat mai multe pachete mari de titluri la acelasi pret", a observat Gabriel Aldea.

Titlurile BRD SocGen (BRD) au avut al doilea rulaj din piata, de 4,5 milioane lei, si s-au apreciat cu 4,17%, la 20 lei.

"Si la BRD am avut volume mari de tranzactionare, iar intrarile s-au simtit mai puternic in a doua parte a sedintei, cand s-au transferat pachete importante", a mai spus Gabriel Aldea.

Pretul unei actiuni Azomures (AZO) a urcat cu 5,39%, la 0,88 lei, pe un rulaj de 3,52 milioane lei, in vreme ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au scumpit cu 4,78%, pana la 0,329 lei, pe un rulaj de 2,81 milioane lei.

Actiunile Petrom (SNP) s-au apreciat cu 2,58%, la cotatia de 0,478 lei, in urma unor schimburi de 2,7 milioane lei, iar titlurile Erste Bank (EBS) au generat o lichiditate de 2,69 milioane lei si s-au scumpit cu  1,87%, pana la 152,30  lei.

Pretul unei actiuni SIF Oltenia (SIF5) a urcat  cu 1,54%, la 1,98 lei, pe un rulaj de 1,83 milioane lei, in vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu  2,94%, pana la 1,75 lei, pe un rulaj de 1,77 milioane lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au apreciat cu 2,52% la 1,63 lei, in urma unor schimburi de 1,61 milioane lei lei, iar titlurile Amonil (AMO) au generat o lichiditate de 984.666 lei si s-au scumpit cu  8,7%, pana la 0,075  lei.

Pe sectorul instrumentelor financiare cu venit fix, au fost transferate 350 de obligatiuni emise de Primaria Eforie (EFO17), pentru suma totala de 34.440 lei. Titlurile au fost tranzactionare la pretul de 100 lei/titlu, in stagnare fata de cotatia de referinta.

Pe piata instrumentelor derivate (futures) de la BVB au fost incheiate doar trei contracte pe titlurile SIF Moldova, in valoare totala de 2.677 lei. Astfel derivatele avand activ suport actiunile SIF2 au fost cotate la 1,75 lei, pentru scadenta septembrie, in crestere cu 0,04 lei.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: