UniCredit Tiriac Bank a finantat, in semestrul I din 2008, proiecte imobiliare de 500 milioane euro

Data publicarii: 12-08-2008 | Finante-Banci

UniCredit Tiriac Bank si-a sporit volumul de credite pentru proiectele imobiliare cu 50% dupa primele sase luni din 2008, pana la 1,5 miliarde euro si vrea sa avanseze in acelasi ritm pana la finalul anului, a spus directorul de finantari imobiliare al bancii, Antonela Marchievici.

Astfel, strategia bancii permite extinderea portofoliului de credite pentru proiecte imobiliare pana la 2 miliarde euro la sfarsitul acestui an, dar finantarea proiectelor se va face mai selectiv ca pana in prezent.

"Exista proiecte bune si proiecte proaste pe piata. In cazul mall-urilor, a existat o eroare de concept, deoarece multe sunt supradimensionate in raport cu cererea. Pe rezidential s-au finantat proiecte de locuinte cu suprafete foarte mari, scumpe si pentru care nu prea mai exista piata", a exemplificat Marchievici.

Gradul de utilizare a creditelor acordate, pana in iunie, de UniCredit Tiriac Bank, pe segmentul proiectelor imobiliare, a ajuns la aproximativ 50%, respectiv suma utilizata de dezvoltatori era de 750 milioane euro.

Marchievici a adaugat ca, dintre toate segmentele pietei imobiliare, UniCredit Tiriac Bank se concentreaza, in prezent, pe cel rezidential. De altfel, din volumul de aproximativ 500 milioane euro al creditelor pentru proiecte imobiliare aprobate in primele sase luni ale acestui an, 400 de milioane de euro reprezinta finantari de proiecte rezidentiale de anvergura.

Banca a acordat primele imprumuturi pe segmentul rezidential in 2006, concentrandu-se pana la acel moment mai mult pe finantarea constructiei de spatii comerciale. Intre timp, aceasta parte a pietei imobiliare a devenit "cea mai matura, dar si cea mai riscanta", iar UniCredit Tiriac Bank a devenit mai prudenta in expunerea la segmentul de retail al pietei de real-estate.

Ca urmare a implicarii puternice in finantarea pietei imobiliare, UniCredit Tiriac Bank a creat un departament specializat, impartit in subdepartamente, care se ocupa in mod deosebit de diferitele tipuri de proiecte imobiliare - retail, logistica, spatii de birouri, rezidential si proiecte finantate preponderent de sucursalele corporate din tara.

"In strategia pe 2008 ne-am propus sa devenim mai selectivi, pe toate segmentele pietei imobiliare, poate intr-o mai mica masura pe rezidentiale, care reprezinta partea pe care ne concentram, dar si in acest caz am inceput sa alegem cu o mai mare grija proiectele finantate", a explicat directorul de finantari imobiliare al bancii.

Perioada de aprobare a unui proiect imobiliar s-a dublat in 2008 fata de anul trecut, pe fondul conditiilor mai dificile din piata

Astfel, banca a inceput sa solicite un nivel mai ridicat de finantare a dezvoltatorului din fonduri proprii, pentru a-si reduce riscurile pe care le presupune acordarea unui imprumut pe acest segment.

"Daca inainte finantam aproximativ 85% din costul proiectului, acum acoperim, in functie de client si de calitatea proiectului, 70-80% din suma totala", a mai spus Marchievici.

Conditile noi de pe piata au determinat si "cresterea perioadei pentru aprobare, contractare, disbursare a unui proiect de la una - doua luni in 2007 la aproximativ patru luni in 2008", a mai spus Marchievici, care a precizat ca, pentru sindicalizari, aceasta perioda depaseste sase luni.

Ea a explicat prudenta mai mare prin faptul ca anticipeaza o stagnare a preturilor la locuintele noi, si chiar o ieftinire a celor aflate in zone de la periferia marilor orase. Pe fondul crizei de forta de munca si a cresterii costurilor de pe piata constructiilor cu 30-50% fata de 2007, cumulat cu cresterea costurilor de finantare din cauza crizei de pe piata financiara internationala, marjele de profit ale dezvoltatorilor s-au redus considerabil si, de aceea, unele dintre proiecte devin nefezabile si foarte riscante.

Pentru a putea pastra preturile de vanzare la nivelul actual si chiar pentru a le reduce, dezvoltatorii vor fi nevoiti sa gaseasca solutii inovatoare in privinta tehnicilor de constructii, care sa fie mai ieftine si sa permita o durata mai scurta de finalizare a proiectelor.

Marchievici a mai spus ca valoarea unui proiect finantat exclusiv de UniCredit Tiriac poate ajunge pana la 100-150 milioane euro.

UniCredit Tiriac Bank aranjeaza imprumuturile sindicalizate pentru doua proiecte rezidentiale de sute de milioane de euro

Ca strategie, UniCredit Tiriac Bank a finantat unele proiecte in intregime din fonduri proprii si pe altele in club-deal cu banca-mama sau alte banci.

Intrucat valoarea proiectelor individuale a crescut considerabil in ultimul timp si bancile sunt mult mai atente la suma maxima de finantat alocata unui singur proiect, UniCredit Tiriac Bank isi propune sa abordeze finantarile pentru proiecte de anvergura prin aranjarea de imprumuturi sindicalizate, mai spune Marchievici.

"In 2-3 luni o sa prezentam primele sindicalizari la care lucram. Este vorba despre doua proiecte rezidentiale de dimensiuni foarte mari, unul in capitala, altul in provincie, in valoare de cateva sute de milioane de euro. Contributia noastra va fi de aproximativ 50%", a completat ea.

NewsIn