RAR taxeaza soferii cu 25,10 lei sau 85,40 lei, in functie de masina, la calculul taxei de poluare

Data publicarii: 18-08-2008 | Auto

Registrul Auto Roman (RAR) a precizat ca proprietarii de masini trebuie sa achite 85,40 lei drept taxa pentru verificarea in baza de date, identificarea vehiculului si mentionarea filtrului de particule in cartea de identitate a vehiculului (CIV), date utile la calculul taxei de poluare auto.

Pentru aceste operatiuni, institutia a comunicat ca este nevoie de prezentarea vehiculului.

In schimb, pentru verificarea in baza de date si pentru mentionarea emisiilor de CO2 pe cartea de identitate a vehiculului tariful perceput de RAR este de 25,10 lei. In acest caz, nu este nevoie de aducerea masinii la registru, se mai arata in comunicatul institutiei.

Informatiile sunt necesare pentru calculul taxei de poluare percepute la inmatricularea automobilelor, care a intrat in vigoare de la 1 iulie 2008.

Normele de aplicare a ordoanantei de urgenta privind taxa de poluare prevad proceduri de restituire a diferentei dintre taxa platita conform normelor in vigoare de la 1 ianuarie 2007 si noul cuantum al taxei, aplicabil de la 1 iulie 2008, precum si pentru restituirea sumei reprezentand valoare reziduala a masinii dupa ce aceasta a fost scoasa din parcul auto national - prin vanzare, transfer in alt stat sau distrugere in urma unui accident - numai in situatia in care taxa auto a fost achitata.

Diferenta dintre taxa platita conform normelor in vigoare de la 1 ianuarie 2007 si noul cuantum al taxei, aplicabil de la 1 iulie 2008, se restituie in 45 de zile de la depunerea cererii, la care trebuie anexate documentul care dovedeste plata taxei auto, copia cartii de identitate a vehiculului si a certificatului de inmatriculare, cu prezentarea in original al acestora. Banii pot fi virati fie intr-un cont indicat de contribuabil, fie direct la trezoreria din localitatea unde acesta are domiciliul.

Potrivit normelor, taxa de poluare va fi redusa in functie de vechimea masinii, de starea tehnica si de dotari.

RAR va colecta si va transmite, anual, Comisiei Europene (CE) informatiile necesare supravegherii mediei emisiilor de dioxid de carbon produse de autoturismele noi.

NewsIn