Romania ar putea emite, in 2010, obligatiuni pe 30 de ani si titluri Samurai

Data publicarii: 21-08-2008 | Finante-Banci

Romania ar putea lansa, in 2010, prima sa emisiune de obligatiuni pe 30 de ani si, totodata, ar putea vinde titluri Samurai (denominate in yeni) in 2009 sau 2010, in functie de conditiile de piata si de nevoile financiare, a declarat directorul Trezoreriei, Stefan Nanu, pentru Reuters.

Guvernul Romaniei a aprobat, miercuri, strategia privind datoria publica pe termen mediu, al carei obiectiv major este atragerea de fonduri in lei, spre deosebire de strategia anterioara care se baza mai mult pe imprumuturi.

"In cazul in care conditiile de pe piata vor fi favorabile si vom putea lansa o emisiune de obligatiuni pe 15 ani in 2009, atunci devine plauzibila si varianta in care am putea lansa o emisiune pe 30 de ani in 2010", a mai spus Nanu.

Seful Trezoreriei a precizat ca emisiunea de bonduri in yeni ar putea fi folosita pentru achitarea imprumuturilor contractate anterior in moneda japoneza.

In 2008, Finantele ar putea redeschide emisiunea de eurobonduri, cu limita de indatorare de un miliard euro

Tot miercuri, reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor au declarat ca Romania ar putea redeschide, spre sfarsitul acestui an, emisiunea de euroobligatiuni de tip benchmark, scopul institutiei fiind sa atraga de pe piata fonduri de pana la 1 miliard euro, potrivit Reuters.

In iunie 2008, Romania lansa prima emisiune de euroobligatiuni din ultimii cinci ani, atragand 750 milioane euro pe 10 ani. Valoarea aprobata de Executiv pentru aceasta emisiune se incadra intre 500 milioane euro si 1 miliard euro. Randamentul anual platit de Romania este de 6,69%, cu un cupon de 6,5% pe an.

NewsIn