MEF renunta la creditele de la BERD si Banca Mondiala si le pastreaza pe cele de la BEI

Data publicarii: 21-08-2008 | Finante-Banci

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) va renunta la creditele contractate de la BERD si Banca Mondiala, singurele institutii financiare internationale de la care se va mai imprumuta ramanand BEI si "marginal" BDCE, arata Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pe 2008 - 2010.

"Ca urmare a inceperii procesului de graduare a Romaniei de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), strategia de contractare a noilor imprumuturi prevede diminuarea semnificativa a imprumuturilor suverane contractate de la institutiile financiare internationale", se arata in Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale, publicata miercuri de MEF.

Procesul de "graduare" desemneaza stoparea operatiunilor de creditare de catre institutiile financiare internationale pe teritoriul Romaniei", precizeaza MEF.

Acesta se va desfasura gradual, MEF propunandu-si in acest sens oprirea contractarii de imprumuturi de stat de la institutiile financiare internationale cu care s-a inceput procedura de graduare.

De asemenea, "singurele institutii care urmeaza sa ramana parteneri din perspectiva relatiei de imprumutat/creditor la nivel suveran fiind Banca Europeana de Investitii (BEI) si, marginal, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), avand in vedere avantajul comparativ al acestora din punctul de vedere al costurilor, cat si rolul important in asistenta pentru intarirea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene", se precizeaza in acelasi raport.

Avand in vedere obiectivul dezvoltarii pietei titlurilor de stat, de crestere a lichiditatii titlurilor de stat si de dinamizare a pietei secundare a acestora, precum si de crestere a flexibilitatii in administrarea activa a datoriei guvernamentale, MEF vrea ca datoria guvernamentala sa fie contractata predominant prin emiterea titlurilor de stat in lei si valuta pe pietele interne si internationale.

"Se doreste astfel cresterea ponderii datoriei guvernamentale in valuta contractata prin instrumente de piata, respectiv a emisiunilor de obligatiuni de pe pietele internationale de capital", mai arata documentul publicat, miercuri, de MEF.

La sfarsitul lui 2007, imprumuturile de stat se cifrau la 29,08 miliarde lei, adica 38,2% din totalul datoriei publice guvernamentale, de 76,13 miliarde lei. Certificatele de trezorerie interbancare in lei si valuta insumau numai 2,51 miliarde lei, obligatiunile de stat in lei si valuta - 7,65 miliarde lei, euroobligatiunile - 7,22 miliarde lei, contractele de leasing financiar - 251,9 milioane lei, restuld e 29,41 miliarde lei constituind alte resurse in cadrul datoriei publice guvernamentale.

NewsIn