Restantele romanilor la plata creditelor au crescut cu 63%, in ultimul an, pana la 700 milioane lei

Data publicarii: 21-08-2008 | Finante-Banci

Populatia avea restante de 702 milioane lei la jumatatea acestui an, in crestere cu 63% fata de suma raportata de Biroul de Credit in iunie 2007, in timp ce numarul restantierilor a crescut cu 32%, conform datelor publicate, joi, pe pagina de internet a bancii centrale.

Astfel, sumele restante au crescut in prima jumatate a anului 2008 cu 22,6% fata de finalul anului trecut, cand acestea depaseau 573 milioane lei.

Numarul romanilor care au restante mai mari de 30 de zile la credite a ajuns la aproape 393.000 in iunie 2008, in crestere cu 32% fata de aceeasi perioada a anului trecut si cu peste 11% fata de sfarsitul lui 2007.

Biroul de Credit avea la sfarsitul lui iunie 2008 peste 527.000 de restante in evidenta, cu 40% mai multe decat la jumatatea anului trecut.

Cele mai mari datorii sunt realizate de restantierii care au primit credite in lei, suma ce ajunsese in iunie 2008 la aproape 590 milioane lei, cu 57,8% mai mult decat in luna similara din 2007, releva datele BNR.

Cea mai mare crestere a fost inregistrata in cazul restantelor la imprumuturile in euro, suma care s-a dublat fata de luna mai 2007, pana la echivalentul a 109,4 milioane lei, arata datele BNR.

Datoriile neachitate la creditele in dolari au scazut in iunie 2008 cu 40% fata de aceeasi luna a anului trecut, ajungand la 1,05 milioane lei, pe fondul deprecierii monedei americane in ultimul an.

Creditele cu restante mai mari de 90 de zile inregistreaza cele mai mari datorii, in valoare de 508,35 milioane lei, suma de doua ori si jumatate mai mare fata de cea din iunie anul trecut, si in crestere cu 34% fata de sfarsitul lui 2007.

Totalul restantelor intre 61 si 90 de zile a crescut cu 43,4% fata de iunie 2007, pana la 24,6 milioane lei, si s-a majorat cu doar un procent fata de restantele de la inceputul anului.

Creditele ce au generat restante intre 31 si 60 de zile au inregistrat datorii de 26,3 milioane lei, in crestere cu 51,3% fata de iunie 2007 si cu 35% fata de sfarsitul anului trecut, mai arata datele bancii centrale.

Nivelul restantelor mai mari de un an de zile, reprezentand credite scoase in afara bilantului, a scazut fata de anul trecut cu aproape 40%, pana la 111,6 milioane lei in iunie, suma cu 21% mai mica fata de cea de la finele lui 2007.

Pentru a fi inregistrat la Biroul de Credit, clientul trebuie sa fi intarziat cu plata ratei lunare cel putin 30 de zile si sa aiba o restanta de cel putin 11 lei.

In prezent, Biroul de Credit primeste informatii de risc furnizate de 29 de banci, a caror cota de piata pe segmentul imprumuturilor pentru populatie insumeaza peste 98%. Dintre acestea, 23 de banci, cu o cota de 92% pe segmentul bancar de retail, transmit si primesc informatii pozitiva.

De asemenea, Biroul de Credit primeste informatii de la opt societati de credit de consum, dintre care patru transmit si informatii pozitive, si de la doua firme de leasing, care de asemenea transmit si informatii pozitive.

NewsIn