Negritoiu: ING Bank este pe locul 10 in topul bancilor din Romania dupa active

Data publicarii: 03-03-2009 | Finante-Banci

ING Bank este pe locul 10 intre bancile din Romania, in functie de active, in conditiile in care banca s-a concentrat pe dezvoltarea si calitatea produselor, a declarat directorul general al ING Bank Romania, Misu Negritoiu.

Valoarea totala a activelor bancii a ajuns la 11,09 miliarde lei, la finalul anului trecut, in crestere cu 36% fata de sfarsitul lui 2007.

Pe segmentul creditarii, banca a acumulat anul trecut cota de piata, ajungand la 3,63%, fata de 3,06% la finalul lui 2007. Pe partea de depozite, cota de piata a ING Bank Romania a avansat usor, de la 4,42% la sfasitul lui 2007 la 4,60% la finalul anului trecut.

Portofoliul de credite a crescut cu 60% ajungand la 7,45 miliarde lei, la sfarsitul lui 2008, iar portofoliul de economii si depozite a crescut pana la 7,98 miliarde lei, la finalul lui 2008, cu 25% mai mare fata de sfarsitul lui 2007.

"Ne-am concentrat pe substanta. La nivelul produselor sunt mult mai sus. De exemplu, potrivit unei cercetari sectoriale la nivelul celor mai importante banci din Romania, ING este intre primele cinci la capitolul serviciilor corporate", a spus Negritoiu.

Ca dealer principal in servicii de trezorerie, ING are aproximativ 10% din cota de piata. Banca este numarul 3 pe segmentul de equity markets si lider de piata pe servicii de custodie.

"Peste 45% din activele plasate de investitorii straini pe piata locala sunt administrate de ING Bank", a explicat Negritoiu.

NewsIn