S & P: Ratingurile statelor baltice s-ar imbunatati, daca acestea ar adopta mai rapid euro

Data publicarii: 05-03-2009 | Economie

Calificativele suverane ale Estoniei, Letoniei si Lituaniei ar putea fi imbunatatite, daca procesul de adoptare a monedei unice de catre acestea ar fi accelerat, a anuntat joi agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S & P), citata de Reuters.

"Este clar ca, daca oricare dintre Tarile Baltice ar fi membra a zonei euro, ratingurile de tara ale acesteia ar fi mai bune, pentru ca ar fi eliminat elementul crizei balantei de plati", a declarat analistul S&P, Frank Gill, in cadrul unei conferinte telefonice.

"Accelerarea procesului de adoptare a euro ar avea un impact pozitiv asupra calificativelor acestor state", a adaugat Frank Gill.

S&P a coborat in 24 februarie ratingul de tara al Letoniei, la 'B+', retrograndand tara din categoria cu recomandare de investitii in cea 'speculativa' (junk).

Agentia de evaluare financiara a plasat, de asemenea, ratingurile Estoniei si Lituaniei sub monitorizare cu perspectiva negativa.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: