Procedura de restituire a diferentei privind taxa de poluare auto a intrat in vigoare

Data publicarii: 06-03-2009 | Economie

Persoanele care au platit taxa auto tripla pentru masinile cumparate inainte de 15 decembrie 2008, dar inmatriculate dupa aceasta data, pot depune cereri de restituire a banilor, dupa ce Ministerul Finantelor Publice (MFP) si cel al Mediului au aprobat procedura de restituire a diferentei.

Ordinul semnat de ministrii de resort Gheorghe Pogea si Nicolae Nemirschi a fost publicat joi in Monitorul Oficial si prevede ca stabilirea diferentei de taxa pe poluare de returnat se face, prin decizie de restituire, de catre organul fiscal competent, dupa ce solicitantul depune cererea de restituire, insotita de cartea de identitate a vehiculului si certificatul de inmatriculare, in original si copie, precum si de documentul care atesta plata taxei triple.

Pentru autovehiculele care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire trebuie anexate documentele mentionate in copii conforme cu originalul, pe baza propriei declaratii, iar in ce priveste autovehiculele rulate achizitionate din alte state, solicitantul va depune, in original si copie, un document din care sa rezulte data primei inmatriculari.

Solicitantul trebuie sa anexeze, de asemenea, documetul care atesta plata taxei inainte de 15 decembrie 2008, in original si copie.

Termenul de solutionare a cererilor de restituire a sumelor cuvenite solicitantilor este de 45 de zile de la data inregistrarii solicitarii la organul fiscal competent, iar daca termenul este depasit, contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului legal de solutionare. Sumele de restituit si dobanzile aferente vor fi suportate din bugetul Fondului pentru Mediu.

Banii vor fi virati in contul bancar indicat de solicitant in cererea de restituire sau in numerar la unitatile Trezoreriei statului, conform programarii.

Guvernul Boc a redus in 18 februarie taxa de poluare cu o treime si a modificat Ordonanta de urgenta 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care a inlocuit vechea taxa de prima inmatriculare. Potrivit noului act normativ, posesorii de masini vor plati taxa de poluare in functie de emisia de dioxid de carbon si norma de poluare. In schimb, vor beneficia de o cota de reducere a taxei, in functie de vechimea autovehiculului.

NewsIn