Americanii protesteaza: Criza economica, provocata de lacomia marilor corporatii

Data publicarii: 21-03-2009 | International

Proteste ale americanilor fata de companiile de pe Wall Street. Oamenii acuza corporatiile ca au provocat criza economica prin lacomia si nesabuinta lor. Protestele au fost declansate de recentul scandal al primelor uriase in care a fost implicat grupul AIG. Camera reprezentantilor a adoptat un proiect de lege prin care bonusurile catre directorii marilor companii vor fi impozitate cu 90 la suta.

In peste o suta de orase americane au avut loc manifestatii impotriva companiilor financiare de pe Wall Street. In San Francisco, protestatarii s-au adunat in fata unei banci locale si apoi s-au indreptat catre sediul companiei AIG. Corporatia a fost implicata intr-un scandal care a revoltat opinia publica americana. In ciuda crizei economice, sefii AIG urmau sa primeasca bonusuri de peste 450 de milioane de dolari din banii oferiti de Statul American pentru salvarea companiei.

"Oamenii au dreptate sa fie revoltati. Acesti oameni nu inteleg si este atat de evident. In fiecare zi citim in presa mai multe stiri despre planuri de salvare insotite de compensatii masive pentru conducerile companiilor si bonusuri. Si daca aceste persoane ar fi inteles ca si oamenii de rand sufera ar fi fost diferit. Insa ei nu inteleg si publicul are dreptate sa fie revolat si de aceea suntem azi aici", a declarat un organizator al protestului.

Pe fondul indignarii populatiei, Camera Reprezentantilor a adoptat, joi, un proiect de lege pentru impozitarea cu 90% a primelor de acest gen. Cu toate acestea, oamenii sunt determinati sa continue protestele si nemultumirile in randul americanilor continua sa creasca.

"Sunt aici sa ii sustin pe cei care isi vor banii dati pe impozite inapoi, inclusiv pe mine. De ce oare ei recoompenseaza esecul? Este cu mult peste capacitatea noastra de a intelege", a spus un protestatar.

Legea privin impozitarea bonusurilor va fi examinata si de Senat, iar presedintele Obama a promis s-o semneze indata dupa vot.

Antena3