Codul penal in viziunea parlamentarilor. Legitima aparare se poate exercita doar pe timpul noptii

Data publicarii: 25-03-2009 | Politica

Parlamentarii din subcomisia care analizeaza Codul penal au modificat prevederile alineatului 3 din articolul 19 din proiect referitoare la legitima aparare. In opinia lor, doar pe timpul noptii, poti sa iei masuri, chiar si extreme, fara vreo somatie prealabila, impotriva unui intrus care intra pe proprietatea ta fara nici un drept.

Parlamentarii din subcomisia care analizeaza Codul penal au modificat, ieri, textul referitor la legitima aparare pe timpul noptii. Astfel, ei sunt de parere ca o persoana careia ii este violata proprietatea, pe timpul noptii, poate sa respinga atacul, chiar si prin masuri extreme, fara a mai face vreo somatie.

"Legitima aparare este intr-o forma care nu a mai existat in Romania, pentru ca iti protejezi atat propria persoana, cat si locuinta, curtea si dependintele", a declarat presedintele subcomisiei parlamentare, Victor Ponta (PSD). El a spus ca, in noul Cod penal, aceasta prevedere reprezinta "un pas important", situatia de legitima aparare semanand cu cea vazuta in filme. "Se prezuma ca esti in legitima aparare atunci cand respingi, in timpul noptii, patrunderea fara drept a unei persoane in locuinta, curte sau dependite", a explicat Ponta, aratand ca in Codul Penal actual "nu era foarte clar" in privinta prevederii privind legitima aparare.

Sporul de pedeapsa

Parlamentarii din subcomisie au mai stabilit ca va fi obligatorie acordarea unui spor de pedeapsa pentru persoanele care comit mai multe infractiuni. "Persoana care comite mai multe infractiuni va primi si un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse", a explicat Ponta, aratand ca, in prezent, acest spor nu este obligatoriu, ci este la latitudinea judecatorului. Victor Ponta a mai spus ca parlamentarii din subcomisie au finalizat definitia pentru "infractiune", care este "fundatia Codului penal". Dezbaterile la Codul penal in subcomisia parlamentara vor continua miercuri.

Integral in Gardianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: