O filiala a Credit Agricole ar putea oferi directorilor prime totale de 51 milioane euro

Data publicarii: 25-03-2009 | International

O subsidiara a grupului bancar francez Credit Agricole vrea sa ofere prime in valoare totala de 51 milioane euro directorilor executivi, in timp ce 75 de angajati din Europa vor fi disponibilizati, a anuntat miercuri cotidianul Liberation, scrie AFP.

Potrivit ziarului, Credit Agricole Cheuvreux, o companie de brokeraj, "va distribui in total 51 milioane euro drept prime oferite directorilor sai, cea mai mare parte a sumei fiind rezervata pentru managerii de top", in 2009. 

Plata acestor prime ar alimenta scandalul remuneratiilor patronilor, izbucnit marti in Franta, odata cu relevarea unei prime de 3,2 milioane euro acordata directorului companiei de echipamente auto Valeo, aflata in dificultate financiara.

Presedintele Nicolas Sarkozy a afirmat ca nu ar trebui sa mai fie oferite astfel de prime directorilor companiilor care beneficiaza de ajutor guvernamental sau implementeaza scheme de ajutor social.

Credit Agricole Cheuvreux a anuntat la sfarsitul lui februarie ca va reduce numarul angajatilor filialelor din Europa cu 75 de persoane "prin actiuni de disponibilizare voluntara si prin constrangeri", in cadrul unei plan de restructurare prin care compania vrea sa economiseasca 31 milioane euro in 2009, a mai scris cotidianul.

Credit Agricole a primit 3 miliarde euro in decembrie, ca parte a unui ajutor guvernamental acordat bancilor.

NewsIn