Ministerul Finantelor sustine ca nu are in vedere schimbarea conducerii CEC Bank

Data publicarii: 25-03-2009 | Finante-Banci

Ministerul Finantelor Publice a precizat miercuri, intr-un comunicat, ca nu are in vedere modificari ale conducerii executive a CEC Bank, ca reactie la declaratiile de marti ale presedintelui AVAS, Mircea Ursache, care anunta schimbarea conducerii bancii pana la sfarsitul lui aprilie.

Ministerul Finantelor reprezinta statul, ca actionar unic al CEC Bank.

"Consider ca declaratii de acest gen, in actualul context economic si financiar, pot prejudicia imaginea si interesele CEC Bank", a declarat ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, citat in comunicat.

Marti, presedintele AVAS, Mircea Ursache, a declarat ca adunarea generala a actionarilor CEC Bank se va intruni pana la sfarsitul lui aprilie pentru aprobarea bilantului bancii pe 2008, urmand ca in aceeasi sedinta sa fie schimbata si conducerea bancii.

Ursache - ce a tinut sa precizeze ca face afirmatia in calitate de coordonator in cadrul PSD pentru mediul de afaceri - a mai spus ca, in viziunea sa, "cel mai potrivit pentru preluarea conducerii CEC este Enache Jiru, deoarece el a mai condus banca".

Enache Jiru este in prezent seful comisiei de selectie a administratorului Fondului Proprietatea, unde l-a inlocuit pe Sebastian Vladescu.

Jiru a fost secretar de stat in Ministerul Finantelor si presedinte al CEC in perioada guvernului Nastase. In 2007-2008, el a fost directorul general al MKB Romexterra Fond de Pensii, companie care a participat la campania de aderare pe pilonul II de pensii private obligatorii, dar s-a retras de pe piata, pentru ca nu a atras suficienti participanti.

Ursache a mentionat, marti, ca CEC Bank are nevoie de o conducere noua, mai ales dupa ce banca va fi capitalizata, si se va axa pe finantarea IMM-urilor.

Saptamana trecuta, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a anuntat ca statul va aloca o prima transa de bani pentru capitalizarea CEC Bank, in valoare de 450 de milioane lei, pana la sfarsitul acestei luni, pentru ca banca sa aiba la dispozitie mai multi bani pentru finantarea IMM-urilor. In total, statul va injecta in acest an 900 milioane lei in CEC Bank.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: