Teorie soc: legalizarea drogurilor, solutia pentru bunastarea financiara a statelor si rezolvarea violentelorData publicarii: 08-05-2009 | International (RSS)

Daca mai era nevoie de inca o dovada ca vremurile pe care le traim nu sunt deloc unele firesti, iata ca aceasta vine in forta, si nu de la vreun dependent, hotarat sa convinga autoritatile de avantajele liberei circulatii a drogurilor, nici de la vreun cartel ce-si scoate profitul din tranzactionarea heroinei, ci de la un profesor universitar al renumitei universitati americane Harvard, Jeffrey A. Miron.

In ultimii doi ani, violentele din Mexic si de la granita cu Statele Unite s-au amplificat, combatantii fiind carterulile de droguri, pe de o parte si fortele de oridine, pe de alta. Dupa ultimele estimari, cateva mii de persoane si-au pierdut viata, si asta doar pentru ca guvernele nu au stiut sa aleaga raspunsul corect al problemei. Mai precis, in loc sa mizeze pe legalizarea drogurilor si vanzarea lor libera, au ales intarirea pazei la frontiere si reprimarea traficantilor, spune Miron.

Prohibitia creeaza violente pentru ca trimite piata drogurilor in subteranele economiei, ceea ce insemna ca vanzatorii si cumparatorii nu-si pot rezolva nevoile prin comert liber, intr-un cadru legal precis, fiind nevoiti, in consecinta, sa recurga la violente, asa cum s-a intamplat in perioada Prohibitiei alcoolului din primele decenii ale secolului trecut, crede Miron.

Argumentele profesorului nu se opresc aici. Prin legalizarea drogurilor, spune acesta, se va rezolva totodata si problema coruperii politicienilor, politistilor, judecatorilor sau procurorilor dispusi sa primeasca mita pentru a inchide ochii in fata activitatilor traficantilor. Nemaifiind o activitatea ilegala, nimeni nu va mai fi dispus sa dea mita, iar moralitatea autoritatilor va ramane imaculata.

Prohibitia, spune Miron, are implicatii dezastroase in securitatea nationala. Eradicarea plantatiilor de coca din Columbia sau a celor de mac din Afganistan, naste resentimente in randul populatiei si sprijina, in mod indirect, terorismul, care isi gaseste un obiect de activitate si profit in serviciile de protectie acordate traficantilor.

Pentru ca munitia folosita de Miron in apararea teoriei sale sa fie completa, este invocata si sanatatea publica. Pacientii suferinzi de glaucom, cancer si alte boli, nu pot folosi diversele tipuri de droguri in ciuda eficacitatii acestora in ameliorarea starii de sanatate. Complementar, consumatorii sunt nevoiti sa isi administreze dozele in clandestinitate, utilizand seringi contaminate cu HIV, hepatita etc.

Prohibitia genereaza lipsa de respect fata de lege, deoarece in ciuda pedepselor draconice, un mare numar de oameni inca violeaza interdictia. Acest fapt duce la concluzia, in constiinta colectiva, ca legea este facuta doar pentru ratati, mai spune Miron.

Prohibitia reprezinta o pierdere masiva de fonduri publice, taxarea imenselor cantitati de stupefiante putand contribui la bunastarea financiara a statelor. Politica adecvata este crearea unui cadru legal de utilizare si folosire a drogurilor, asemanatoare cu cea pentru alcool, sustine profesorul.

Argumentul final al acestuia se refera la libertatile individuale, imposibil de reconciliat fara abolirea acestei interdictii. Legalizarea trebuie sa fie totala, nu doar pentru marijuana sau alte droguri usoare, ci si pentru cocaina sau heroina, tine sa accentueze Miron.

Luat ca exercitiu de argumentatie, cele spuse de Miron sunt, in general, corecte. Incorect este faptul ca nu aminteste nimic de dezavantajele legalizarii drogurilor, care, puse pe o balanta cu avantajele, ar putea atarna infinit mai greu.

Este vorba in primul rand de costurile sociale. Chiar in absenta unor studii empirice, simtul comun ne spune ca liberalizarea drogurilor va duce la explozia numarului consumatorilor. Fata de alcool sau tutun, efectele stupefiantelor sunt rapide, ajungandu-se la dependenta doar dupa cateva administrari si la o decadere a starii de sanatate inca din primul an. Astfel, banii castigati prin taxare vor fi infimi in comparatie cu cei necesari sistemului de sanatate pentru tratarea dependentilor.

Totodata, exista o mare probabilitate ca, in opozitie cu ce spune Miron, amploarea si numarul violentelor sa se amplifice, data fiind nevoia presanta a dependentilor si inclinatia acestora spre comiterea de infractiuni cand isi epuizeaza veniturile. Astfel, alte fonduri importante vor trebui directionate spre asigurarea linistii publice prin suplimentarea numarului de politisti sau jandarmi.

In al doilea rand, vorbim de costurile morale. Din nou, avantajul dat de largirea libertatii omului prin spargerea unei interdictii s-ar putea transforma intr-un cosmar ce-l va asupri mai rau in cele din urma. S-ar legitima o practica nociva, cu efecre alterante nu doar pentru fizicul si psihicul individul, ci si pentru etica colectiva, prin pierderea reperelor morale si relativizarea diferentelor intre practici bune si practici rele.

George Trifu