Curs oficial BNR
25.05.2012- 1 EUR
4.4646 RON - 1 USD
3.5492 RON - 1 CHF
3.7154 RON - 1 GBP
5.5585 RON - 1 gr. aur
178.0843 RON
Informatii utile
ING estimeaza o recesiune in U in Romania, dar nu exclude un scenariu in WData publicarii: 09-09-2009 | Economie (RSS)
Economistii grupului ING se asteapta la o recesiune in "U" in cazul Romaniei, insa sustin ca exista, totusi, riscuri chiar pentru un scenariu in forma de "W", in functie de situatia economiei mondiale si de implementarea la nivel local a politicii fiscale, potrivit unui raport publicat miercuri.
"Datorita proiectiei unei reveniri moderate a economiei Romaniei in 2010, consideram ca forma "U" este cea mai probabila (o alta scadere a produsului intern brut in trimestrul al treilea din acest an ar duce la cinci trimestre de contractie economica, iar noi ne asteptam ca revenirea pe o tendinta de crestere sa aiba loc incet)", se arata in raport.
Luni, ING si-a revizuit in crestere proiectia privind evolutia produsului intern brut (PIB) al Romaniei in 2010, anticipand o crestere de 1,6% fata de o scadere de 0,6% in estimarea anterioara.
Analistii bancii arata ca minimum un an de recesiune, asa cum este deja cazul in Romania, nu poate fi considerat drept o recesiune blanda sau superficiala, astfel incat sa se poata vorbi de o cadere abrupta pentru o perioada scurta urmata de o revenire rapida si puternica, presupusa de scenariul in forma "V".
Ar fi nevoie - considera ING - de o crestere economica inca din trimestrul al treilea intr-un ritm mai alert, iar cresterea din 2010 ar trebui sa aiba aceeasi amploare precum colapsul din 2009. Scenariul in "V" ar fi fost posibil daca in acest an contractia PIB ar fi fost de numai 6,1%, urmata de o crestere de 5,8% in 2010, se arata in raport.
"Ne asteptam la un impact mai mare cauzat de pietele externe (nu doar din UE, ci si din afara UE), pe fondul unei imbunatatiri mai rapide decat se estima a economiilor acestora. De asemenea, anticipam un mai mare sprijin din partea politicii monetare pentru ultimele luni din 2009 si pentru 2010. Desi anterior nu credeam ca dobanda cheie ar putea scadea sub 8% in 2009, ne asteptam acum ca aceasta sa ajunga la finalul acestui an la 7,75%, urmata de diminuari suplimentare anul viitor, pana la 6,75%", se arata in raportul ING.
Economistii bancii considera ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea decide sa coboare rata de politica monetara, chiar daca inflatia ar ramane ridicata si in 2010, odata cu intarirea politicii fiscale.
ING nu exclude insa o recesiune in "W", ca urmare a riscurilor unei noi caderi a economiei SUA, care ar avea in final un impact negativ asupra economiei globale si a celei romanesti. De asemenea, Romania se confrunta cu riscuri generate de o politica fiscala prea relaxata dusa in perioada 2005-2008 si care ar putea avea efecte negative inca doi-trei ani de acum inainte.
"Am luat in calcul aceste riscuri in proiectia pentru 2011, in care ne asteptam la o crestere de circa 1% a PIB", au mai anuntat economistii bancii.
ING mai arata ca o redresare in forma literei U nu este "un lucru rau", atat timp cat sunt implementate rapid masuri economice potrivite, astfel incat sa dea startul unui ciclu de crestere sustenabila a economiei pe termen mediu. Cele mai multe asemenea masuri sunt incluse in acordul negociat cu FMI si UE.
"Credem ca acestea ar trebui implementate cat mai rapid si intr-un mod cat mai credibil pentru a atinge o crestere puternica pe termen mediu. In caz contrar, Romania ar putea suferi mai putin pe termen scurt, insa sperantele pentru o recuperare semnificativa in urmatorii doi sau trei ani ar fi slabe", potrivit raportului ING.
NewsIn
| Comentarii: |
- mitza: cine sunt analistii economici de la ING ? si de ce isi dau ei cu parerea ? sunt oare cei mai avizati !!!!!!! nu mai exista in Romania analisti economici ? sau poate au ceva interese de modifica previziunile de la o zi la alta fara nici o baza . (Wed 09 Sep 2009 15:44)
(Autorii comentariilor sunt singurii responsabili pentru continutul acestora)
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cate milioane de euro pariaza romanii pe cursul valutar
- Deprecierea leului a incarcat cu 100 mil. euro factura clientilor cu credite in valuta
- Leul creste usor azi
- Depozite cu castig de 25% intr-un an
- Moody's scade notele bancilor suedeze si norvegiene
- Carpatica online si aplicatia Mobile Token de la Banca Comerciala Carpatica
- Statistici oficiale. Romanii au daramat un mit: muncesc mai mult decat japonezii. Cine sunt cei mai harnici angajati din UE
- Bancile americane, profituri de 35,3 miliarde de dolari. Cele mai mari dupa 2007
- Creditul pentru firme si populatie a crescut, in aprilie, cu 0,1%
- Cel mai bun smartphone facut vreodata?
- Romania risca sa piarda fondurile structurale neutilizate, in favoarea Greciei (Deutsche Welle)
- Negocieri exclusive. Rusii de la Sberbank cumpara DenizBank de la Dexia
- Moody's a retrogradat ratingul OTE si l-a pus sub supraveghere cu implicatii negative
- CNA a votat in unanimitate scoaterea Antenelor de pe Digi
- Rabla 2012: 24.000 de masini, casate
Cele mai citite stiri
- Capcanele deprecierii: Ce sa nu faci cand leul scade
- Cate miliarde se pariaza acum pe falimentul Romaniei
- Ai grija unde iti deschizi cont bancar! Bancile au introdus noi comisioane
- Hotii ataca, mai nou, POS-urile din magazine. Cum va recuperati banii furati in timpul platilor cu cardul
- Cati angajati din banci si-au pierdut jobul in acest an
- Topul bancilor care si-au majorat capitalul in 2012
- Ce sperante au romanii supraindatorati
- Declaratia consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, in legatura cu rata de schimb leu-euro
- Tot ce trebuie sa stii din Codul Muncii despre concediul de odihna
- Schimbari la varf la Bancpost



