Curs oficial BNR
25.05.2012- 1 EUR
4.4646 RON - 1 USD
3.5492 RON - 1 CHF
3.7154 RON - 1 GBP
5.5585 RON - 1 gr. aur
178.0843 RON
Informatii utile
Bursa a revenit puternic in sedinta de luni, iar sectorul energetic a crescut cu 3,50%Data publicarii: 05-10-2009 | Bursa (RSS)
Bursa de la Bucuresti a revenit puternic in sedinta de luni, dupa scaderile agresive de la sfarsitul saptamanii precedente, iar indicele sectorului energetic a inregistrat cel mai mare avans, de 3,50%, sustinut de aprecierea titlurilor din grupul Rompetrol.
Lichiditatea totala a Bursei a insumat 34,18 milioane lei (aproape 8 milioane euro), fiind generata in cea mai mare parte de transferul a doua pachete cu titluri de stat, pentru suma totala de 17,5 milioane lei.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,56%, pana la 4.229,49 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,54%, pana la 2.551,65 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 1,36%, pana la 23.163,72 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,76%, ajungand la 8.906,22 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,74%, pana la 424,51 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 3,54%, pana la 574,54 puncte.
In schimb, bursele europene stagnau la inchiderea sedintei BVB, dupa ce in prima parte a zilei recuperasera o parte din pierderile semnificative inregistrate la sfarsitul saptamanii precedente, cand principalii indici coborasera la minimele ultimelor patru saptamani.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, scadea cu 0,04%, pana la 4.986,67 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,04%, pana la 5.470,02 puncte.Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,02%, pana la 3.649,04 puncte.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 4,26 milioane lei, si s-au scumpit cu 2,63%, la 1,17 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) cu un avans de 2,88%, la 1,07 lei si o lichiditate de 2,08 milioane lei.
Pretul titlurilor SIF Transilvania (SIF3) a urcat cu 0,74%, la 0,68 lei, in urma unor tranzactii de 1,88 milioane lei, in timp ce actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au mentinut la cotatia de 1,10 lei, pe un rulaj de 1,7 milioane lei.
Pe sectorul bancar, schimburile cu actiuni BRD SocGen (BRD) au totalizat 1,02 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 1,74%, la 11,70 lei, in vreme ce actiunile Erste Bank (EBS) s-au apreciat 0,25%, la 118,80 lei, pe un rulaj de 1,12 milioane lei.
Pe segmentul energetic s-au remarcat actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) al caror pret a urcat cu 8,77%, la 0,0583 lei, pe suportul unei lichiditati de 346.700 lei, iar titlurile Rompetrol Well-Services (PTR) au avansat cu 7,41%, la 0,377 lei, in urma unor schimburi de 238.200 lei.
Aprecierea puternica a titlurilor Rompetrol vine in contextul in care investitorii asteapta in aceasta saptamana lansarea ofertelor de preluare in cazul RRC si PTR. La inceputul lunii septembrie, The Rompetrol Group a anuntat ca a inceput sa pregateasca documentatia necesara lansarii ofertei publice de preluare in cazul Rompetrol Well Services (PTR), unde detine 51% din capital, si la Rompetrol Rafinare (RRC), pe care o detine in proportie de 75,32%, in mod direct si indirect.
Totodata, la cererea companiei mama, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) pasuise cu 30 de zile grupul pentru a stabili pretul la care va face ofertele publice la cele doua companii. Termenul pentru depunerea documentelor aferente ofertelor de preluare expira in 9 octombrie.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cate milioane de euro pariaza romanii pe cursul valutar
- Deprecierea leului a incarcat cu 100 mil. euro factura clientilor cu credite in valuta
- Leul creste usor azi
- Depozite cu castig de 25% intr-un an
- Moody's scade notele bancilor suedeze si norvegiene
- Carpatica online si aplicatia Mobile Token de la Banca Comerciala Carpatica
- Statistici oficiale. Romanii au daramat un mit: muncesc mai mult decat japonezii. Cine sunt cei mai harnici angajati din UE
- Bancile americane, profituri de 35,3 miliarde de dolari. Cele mai mari dupa 2007
- Creditul pentru firme si populatie a crescut, in aprilie, cu 0,1%
- Cel mai bun smartphone facut vreodata?
- Romania risca sa piarda fondurile structurale neutilizate, in favoarea Greciei (Deutsche Welle)
- Negocieri exclusive. Rusii de la Sberbank cumpara DenizBank de la Dexia
- Moody's a retrogradat ratingul OTE si l-a pus sub supraveghere cu implicatii negative
- CNA a votat in unanimitate scoaterea Antenelor de pe Digi
- Rabla 2012: 24.000 de masini, casate
Cele mai citite stiri
- Capcanele deprecierii: Ce sa nu faci cand leul scade
- Cate miliarde se pariaza acum pe falimentul Romaniei
- Ai grija unde iti deschizi cont bancar! Bancile au introdus noi comisioane
- Hotii ataca, mai nou, POS-urile din magazine. Cum va recuperati banii furati in timpul platilor cu cardul
- Cati angajati din banci si-au pierdut jobul in acest an
- Topul bancilor care si-au majorat capitalul in 2012
- Ce sperante au romanii supraindatorati
- Declaratia consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, in legatura cu rata de schimb leu-euro
- Tot ce trebuie sa stii din Codul Muncii despre concediul de odihna
- Schimbari la varf la Bancpost



