FMI si BNR permit celor 9 banci care au semnat acordul de la Viena sa reduca expunerea pe Romania

Data publicarii: Astazi, 19-10-2009 | Finante-Banci

Cele 9 grupuri bancare ce au semnat acordul de la Viena au primit acceptul de principiu al FMI, UE si BNR sa isi poata reduce expunerea pe Romania, posibilitate stipulata si in acordul initial in cazul unor oportunitati de investitii reduse, au spus surse din piata financiara.

Astfel, la ultima intalnire dintre cele noua mari grupuri financiare si reprezentanti ai Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europene (CE) si ai Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a avut loc pe 24 septembrie la Bruxelles, bancile au solicitat institutiilor sa le permita reducerea expunerii pe Romania fata de data de referinta stabilita, respectiv 31 martie 2009, motivand ca oportunitatile de investitii sunt reduse si nu permit utilizarea lichiditatilor la nivel optim.

"Bancile comerciale au sustinut ca isi vor mentine expunerea, insa in functie de oportunitatile de investitii. Cu toate acestea, in acord s-a stipulat clar ca respectivul indicator poate fi ajustat in functie de posibilitatile care exista pe piata. Nu exista, de altfel, niciun fel de dezacord intre autoritati si banci in acest sens", au spus sursele citate.

BNR va participa, alaturi de FMI si Comisia Europeana, la discutiile cu grupurile financiare pentru stabilirea noului prag privind expunerea pe Romania, in urma unei analize a instrumentelor de investitii oportune, dar si a fluctuatiilor expunerilor de la 31 martie 2009 pana in prezent.

"In masura in care climatul economic nu se redreseaza, iar oportunitatile de investitii nu se imbunatatesc, creste posibilitatea unei intalniri rapide. Insa, dupa cum arata acum lucrurile, expunerea trebuie discutata", au spus sursele citate.

Cea de-a doua scrisoare de intentie a Romaniei catre FMI, din luna august, precizeaza de altfel ca expunerile grupurilor bancare pe Romania au fluctuat, in ciuda angajamentelor pe care acestea si le-au asumat in cadrul intalnirilor de la Viena si Bruxelles.

"Suntem in proces pentru definirea si implementarea unui format de raportare clar, care va permite BNR sa monitorizeze mai bine evolutia acestor expuneri", arata documentul citat.

In urma primei intalniri de la Viena de la mijlocul finalul lui martie, noua mari grupuri financiare si reprezentantii CE, FMI si cei ai BNR, s-au angajat sa sustina operatiunile de pe pe piata romaneasca si, in caz de nevoie, sa suplimenteze capitalul subsidiarelor din Romania. Cele noua grupuri sunt Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Unicredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank si Piraeus Bank.

O parte din discutiile din martie s-au concretizat in mai, cand a avut loc o a doua intalnire in acelasi format, la Bruxelles, unde bancile au promis ca isi vor mentine expunerea pe Romania la nivelul de la finalul lui martie 2009. La scurt timp dupa intalnire, economistul sef al bancii centrale, Valentin Lazea, spunea, insa, ca acordul dintre bancile romanesti si BNR este doar un "gentlemen's agreement", chiar daca se va semna sau nu un document in acest sens.

De asemenea, in urma intalnirii de la Bruxelles, presedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, mentiona ca bancile au discutat la Bruxelles despre posibilitatea emiterii unor instrumente de investitii in euro pe piata romaneasca, precum eurobonduri si swap valutar, in conditiile in care mentinerea expunerii poate fi ingreunata de scaderea cererii de credite.

In cadrul primei misiuni de evaluare a acordului de finantare externa a Romaniei, din perioada iulie-august 2009, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat pentru NewsIn, in urma unei intalniri cu reprezentantii bancilor si ai BNR, ca Fondul a primit toate scrisorile de la cele noua banci-mama care au promis ca isi vor mentine expunerea pe Romania.

NewsIn