PwC: Benzina se scumpeste cu 20% din 1 ianuarie, iar pretul tigarilor creste cu 34%

Data publicarii: 19-10-2009 | Actualitate

Benzina se va scumpi de la 1 ianuarie 2010 cu 20%, pretul pachetului de tigari va fi mai mare cu 34%, iar energia electrica va fi mai scumpa cu circa 31%, in urma cresterii accizelor si a deprecierii leului in raport cu euro, a declarat Bianca Vlad, manager PwC.

"Cele mai mari scumpiri se vor inregistra la tigari, de circa 34%, din cauza cresterii accizelor de la 64 la 74 de euro pe mia de tigarete si a diferentei de circa 14% intre cursul la care s-a calculat acciza anul acesta si cursul luat in calcul pentru anul viitor", a precizat managerul departamentului taxe si impozite indirecte din cadrul PricewaterhouseCoopers, la un seminar pe teme economice.

Pretul energiei electrice ar urma sa se majoreze semnificativ, cu circa 30%, din cauza cresterii cursului de referinta pentru accize cu circa 14% si a majorarii accizei cu 19%, de la 0,42 euro/MWh la 0,50 euro/MWh. De asemenea, benzina si motorina vor fi mai scumpe cu aproape 20% de la 1 ianuarie.

Accizele pe 2010 se vor calcula la cursul de schimb anuntat in 1 octombrie de Banca Centrala Europeana (BCE), respectiv 4,2688 lei/euro, mai mare cu 14,2% fata de cursul din urma cu un an, de 3,7364 lei/euro, folosit la calculul accizelor aferente acestui an.

Bianca Vlad a explicat ca principalul impact al cresterii accizelor la carburanti va fi resimtit de firmele care presteaza servicii de transport, ce va fi urmat de o crestere a preturilor la bunurile de larg consum.

"O veste buna este ca, tot de la 1 ianuarie, vor fi reduse la jumatate accizele la cafea, iar cei cu dare de mana vor putea cumpara mai ieftin bijuterii, parfumuri si iahturi, odata cu eliminarea accizelor pe produsele de lux", a afirmat managerul PwC.

Potrivit calendarului de crestere a accizelor convenit cu Comisia Europeana, acciza la benzina fara plumb va creste anul viitor cu 16 euro pe tona, pana la 452 euro/tona. Totodata, acciza la motorina va creste din 2010 de la 336 la 347 euro/tona, respectiv de la 283,920 la 293,215 euro/1.000 litri.

Acciza pentru pacura folosita in scop comercial urca de la 14,40 euro/1.000 kg la 15,00 euro/1.000 kg. La pacura folosita in scop necomercial, acciza ramane de 15,00 euro/1.000 kg. Si la gazul natural folosit in scop necomercial va creste acciza, de la 0,27 euro/GJ la 0,32 euro/GJ.

Acciza la electricitatea utilizata in scop comercial creste de la 0,42 euro/MWh la 0,50 euro/MWh, iar pentru electricitatea folosita in scop necomercial acciza ajunge la 1 euro/MWh, de la 0,84 euro/MWh.

La tutun, acciza va creste in 2010 cu 10 euro pe mia de tigarete, pana la 74 euro/1.000 euro, de la la 64 euro/1.000 tigarete in prezent.

La aceste majorari ale valorii accizei se adauga cresterea cursului de referinta leu/euro la care se calculeaza accizele.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: