Biroul de Credit: Restantele creditelor in lei s-au dublat, ale creditelor in euro s-au triplat

Data publicarii: 27-10-2009 | Finante-Banci

Restantele la creditele in lei au o pondere mult mai mare in sumele datorate fata de nivelul restantelor la imprumuturile in euro, insa avansul este mult mai rapid in cazul intarzierilor la plata creditelor in moneda europeana, care s-au triplat in ultimul an, a aratat directorul Biroului de Credit.

Astfel, Serban Epure a aratat ca valoarea restantelor curente in totalul sumelor datorate pentru credite in moneda nationala a urcat de la 1,41% in octombrie 2008 la 2,77% la finalul lui septembrie 2009, ceea ce reprezinta aproape o dublare.

Pe de alta parte, in cazul creditelor in euro, in acelasi interval, valoarea restantelor curente in totalul sumelor datorate a crescut de circa 3,5 ori, pana la 1,23% la sfarsitul lui septembrie. In octombrie 2008, nivelul acestora era de 0,35%.

Directorul general al Biroului de Credit (BC) a mai precizat ca, pentru totalul creditelor monitorizate de institutie, valoarea restantelor curente in totalul sumelor datorate a avansat la 2,28% in septembrie 2009, de la 0,96% in octombrie 2008.

Totodata, presedintele CEC Bank si al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, a explicat ca ponderea mai mare a restantelor la creditele in lei fata de creditul in valuta este justificata tocmai de profilul celor doua tipuri de imprumuri.

"In creditul in lei, imprumuturile de consum reprezinta 95%, spre deosebire de creditul in valuta, in care ponderea imprumurilor negarantate, de consum, este de 62%", a precizat Ghetea, subliniind ca gradul de neconformare la plata este mai mare in cazul finantarilor fara garantii.

In plus, presedintele ARB a aratat ca imprumuturile in lei sunt luate pe o durata medie (3-10 ani), cu o valoare mica, fiind distribuite mai ales in magazinele de bunuri de consum.

Spre deosebire de acestea, creditul in valuta este luat pentru sume ridicate, pe o durata mare, debitorii mizand pe cresterile salariale anticipate pentru a acoperi riscul valutar.

"Cererea pura de credit, asa cum o numim noi, a scazut pe toate segmentele, cu exceptia cardurilor de credit. O ramura a activitatii Biroului de Credit care a crescut este monitorizarea debitorilor", a precizat Epure, in cadrul unei dezbateri cu privire la creditarea in Romania.

In acest sens, datele BC arata ca, in intervalul noiembrie 2008-septembrie 2009, cererea pe segmentul cardurilor de credit a crescut la 9,9%, de la 6,4% in perioada anterioara, respectiv ianuarie-octombrie 2008.

In aceleasi perioade comparate, cererea pe creditul de consum a scazut de la 77,3% la 53,3% din activitatea la BC, iar cererea pe credit ipotecar de la 4,8 la 3,2% din rapoarte. Totodata, monitorizarea debitorilor s-a intensificat, de la 3,6% la 26,9%.

Biroul de Credit monitorizeaza evolutia imprumuturilor persoanelor fizice, cu valori sub 20.000 lei.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: