Credit Europe Bank mizeaza anul viitor pe rulaje tranzactionate la BVB de 20 milioane euro

Data publicarii: 28-10-2009 | Bursa

Credit Europe Bank vrea sa ajunga anul viitor la un rulaj tranzactionat pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) de 20 milioane euro, in contextul in care numarul de clienti "premium" ar putea sa urce la 100 pana la jumatatea lui 2010, a declarat Paul Prodan, vicepresedintele bancii.

Banca a devenit broker autorizat pe Bursa de la Bucuresti de la 1 octombrie, dupa ce primise inca de anul trecut aprobarea conducerii BVB pentru a tranzactiona in mod direct in piata.

"Speram ca, incepand cu primul trimestru din 2010, sa vedem o dezghetare pe Bursa, deoarece in prezent atat piata valutara, cat si cea de capital sufera de o lipsa de lichiditati", apreciaza Prodan, care se bazeaza pe aceasta revenire pentru cresterea bazei de clienti.

Reprezentantii bancii spera sa ajunga la circa 100 de clienti mari pana la mijlocul anului viitor, iar pentru tot anul 2010 valoarea tranzactionata la BVB sa urce la 20 milioane euro.

Clientii de tip "premium" sunt investitori cu venituri ridicate, care trebuie sa depuna minim 20.000 lei pentru deschiderea unui cont de tranzactionare la Credit Europe Bank. Comisioanele percepute de banca sunt in linie cu media pietei, comisionul maxim platit fiind de 0,7% din valoarea tranzactionata.

In schimb, pentru sume tranzactionate mai mari clientii beneficiaza de comisioane mai mici. Astfel, pentru un rulaj zilnic intre 50.000 lei si 100.000 lei comisionul scade la 0,50%, pentru sume tranzactionate zilnic cumprinse intre 100.000 lei si 1 milion de lei banca percepe un comision de 0,40%. Cel mai mic comision, de 0,35%, este aplicat investitorilor care tranzactioneaza zilnic peste 1 milion de lei.

Totodata, reprezentantii bancii au anuntat ca anul viitor intentioneaza sa intre si pe piata titlurilor de stat ca dealer secundar, pentru a putea sa distribuie catre clienti titluri de stat cumparate din piata.

Credit Europe Bank a ajuns la echilibru la noua luni, dupa pierderile inregistrate in prima parte a anului, si estimeaza ca va obtine profit in ultimul trimestru al acestui an, a declarat miercuri, pentru NewsIn, prim-vicepresedintele bancii, Omer Tetik.

"In standarde internationale de raportare financiara (IFRS), am ajuns la break-even dupa primele noua luni ale acestui an si estimam ca vom obtine profit in ultimul trimestru", a afirmat Tetik.

In acelasi timp, la finalul lunii septembrie, activele totale ale Credit Europe Bank insumau 6,1 miliarde lei, in scadere cu circa 10% comparativ cu anul trecut.

De asemenea, dupa primele noua luni din acest an, portofoliul de credite pentru companii al bancii se plasa la 2,3 miliarde lei, in timp imprumuturile acordate persoanelor fizice ajunsesera la circa 2 miliarde lei, potrivit datelor bancii.

NewsIn