Sefii institutiilor financiare se asteapta in acest an la bonusuri cel putin egale cu cele din 2008
Data publicarii: 31-10-2009 | InternationalCei mai multi sefi ai institutiilor financiare se asteapta ca bonusurile de la finalul acestui an sa fie egale sau chiar sa le depaseasca pe cele de anul trecut, iar unul din 10 membri ai conducerii estimeaza ca vor obtine cele mai mari venituri in acest an, arata un sondaj international Bloomberg.
Astfel, aproximativ 3 din 5 traderi, analisti sau manageri de fonduri cred ca bonusurile pe care le vor obtine in 2009 vor ramane neschimbate sau chiar vor creste comparativ cu cele din 2008 si doar unul din patru vede o scadere a bonusurilor.
Conform sondajului, asiaticii sunt cei mai optimisti in privinta veniturilor, in timp ce americanii si europenii usor mai putin optimisti.
"Marile banci se descurca peste asteptari. Industria face bani, insa cu ajutorul guvernelor", a spus directorul executiv al bancii de investitii din New York, Westwood Capital LLC, Daniel Alpert.
La nivel international, cei mai multi profesionisti ai pietei bancare care au luat parte la sondajul Bloomberg se opun incercarilor guvernamentale de a limita compensatiile financiare, iar 51% spun ca restrictiile vor pune piedica unor inovatii folositoare. Doar 38% din acestia cred ca limitarea veniturilor va impiedica deciziile riscante.
Presedintele SUA, Barack Obama, i-a acuzat pe jucatorii de pe Wall Street ca ar fi motivati "doar de apetitul unor castiguri usoare si de bonusurile exagerate", insa 65% din angajatii americani din domeniul financiar spun ca restrictiile vor impiedica inovatiile.
Sondajul Bloomberg s-a desfasurat in perioada 23-27 octombrie pe baza unor interviuri luate la 1.452 persoane, care fac parte din conducerea companiilor. Sondajul are o marja de eroare de plus sau minus 2,6%.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare