Numarul autorizatiilor de constructie a scazut cu 21,2% la zece luni, la 41.861

Data publicarii: 27-11-2009 | Economie

Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale a scazut in primele zece luni din acest an cu 21,2%, la 41.861, fata de aceeasi perioada din 2008, iar in octombrie cu 13,1% fata de septembrie, arata datele Institutului National de Statistica (INS).

In primele zece luni din acest an, cele mai semnificative scaderi s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (-2.786 autorizatii), Centru (-1.775 autorizatii), Nord-Est (-1.764 autorizatii) si Sud-Muntenia (-1.731 autorizatii).

Octombrie 2009 fata de septembrie 2009 

In octombrie s-au eliberat 4.103 autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale, din care 67,1% (2.753) sunt pentru zona rurala. Distributia in profil regional evidentiaza o scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in aproape toare regiunile de dezvoltare. Cele mai importante scaderi s-au inregistrat in Centru (-235 autorizatii), Nord-Est (-128 autorizatii) si Sud-Muntenia (-114 autorizatii).

In regiunea de dezvoltare Vest s-a inregistrat o crestere a numarului de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale (+33 autorizatii).

Octombrie  2009 fata de octombrie 2008

In octombrie 2009 s-au eliberat cu 1.574 mai putine autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale decat in aceeasi luna a anului precedent (5.677), scadere reflectata in toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante scaderi au fost in Centru (-537 autorizatii), Nord-Est (-340 autorizatii), Sud-Muntenia (-262 autorizatii) si Bucuresti-Ilfov (-145 autorizatii).

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: