Aproximativ 50% dintre IMM-uri sunt de acord cu cresterea salariului minim pe economie

Data publicarii: 27-11-2009 | Economie

Aproximativ 50% dintre IMM-uri sunt de acord cu cresterea salariului minim, in timp ce 38% se declara impotriva acestui lucru, potrivit unui studiu prezentat vineri de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

"Conform distributiei raspunsurilor, aproximativ 50% dintre respondenti afirma ca sunt de acord cu cresterea salariului minim pe economie, in timp ce 38,6% se declara impotriva acestui lucru. 11,8% dintre respondenti nu s-au exprimat impotriva sau pentru cresterea salariului minim", potrivit studiului realizat de Cult Market Research.

De asemenea, 52,6% s-au declarat impotriva cresterii TVA, dar cu scaderea cotei unice de impozitare, iar 23,2% au fost pentru aceasta posibila masura.

Pentru posibilitatea mentinerii TVA, dar cu o crestere a cotei unice de impozitare, s-au pronuntat favorabil numai 16,7%, in timp ce 54,4% au fost contra.

In privinta influentei negative a impozitului forfetar, aproape jumatate dintre respondenti (48,7%) considera ca au fost afectati, iar 42,1% spun ca acest impozit nu i-a afectat sub vreo forma. Restul de 9,2% nu au putut aprecia daca au fost sau nu afectati de impozitul forfetar.

Datele pentru acest studiu au fost selectate din chestionarele aplicate in cadrul Topului National al Firmelor Private din 6 noiembrie. Volumul esantionului s-a ridicat la 228 de chestionare valide.

NewsIn