Harghita,Covasna si Mures au stand comun la Targul de Turism al Romaniei, Standul Tinutului Secuiesc

Data publicarii: 21-10-2010 | Turism

Judetele Harghita, Covasna si Mures vor participa impreuna la Targul de Turism al Romaniei, editia a XXIV-a - Toamna, prezentandu-se publicului cu un stand comun, denumit Standul Tinutului Secuiesc transmite corespondentul NewsIn.

Pentru al doilea an consecutiv, cele trei judete se vor prezenta impreuna la Targul de Turism al Romaniei cu un stand comun. Potrivit biroului de presa al Consiliului Judetean (CJ) Harghita, la eveniment si-au anuntat intentia de participare 19 societati din cele trei judete: zece din Harghita, sase din Covasna si trei din Mures.

Standul Tinutul Secuiesc va avea peste 100 de mp si va prezenta publicului potentialul turistic al acestei regiuni. Accentul va fi pus pe prezentarea posibilitatilor sporturilor de iarna, vizitatorii standului pot vedea si o harta cu cele mai importante partii din aceasta zona, dar si statiunile si pensiunile existente aici. Cei interesati de ornamente naturale pentru Craciun vor putea vedea si cum se "fabrica" acestea din panusa de porumb in zona Odorheiu Secuiesc.

Judetele Harghita, Covasna si Mures au fost prezente la cea de a XXIII-a editie al Targului de turism al Romaniei tot impreuna, cu "Standul Tinutul Secuiesc". Mai mult, in primavara acestui an, cele trei judete au participat, sub numele "Tinutul Secuiesc", si la Targul de Turism de la Budapesta "Hungexpo", unde au avut un stand separat de cel al Romaniei. 

NewsIn