APDRP incepe miercuri campania de informare privind fondurile europene pentru mediul rural

Data publicarii: 01-02-2011 | Actualitate
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) va lansa, incepand din 2 februarie, campania de informare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) "Fonduri europene pentru mediul rural", se arata intr-un comunicat.

Campania, care se va desfasura pe parcursul a cinci luni, urmareste sa constientizeze publicul interesat din mediul rural asupra oportunitatilor de finantare oferite de PNDR. Abordarea acestei actiuni nationale va fi una diferita, fiind axata pe informarea potentialilor beneficiari, mai ales pe informarea asupra aspectelor practice pentru intocmirea unor proiecte de succes.

"Campania de informare este alcatuita din mai multe niveluri de interactiune cu publicul. Astfel, un prim nivel il constituie intalnirile cu grupuri mici de locuitori ai satelor, abordare de tip kitchen table, prin care acestia isi vor prezenta ideile de proiecte si vor primi indrumare directa", se spune in comunicat.

O alta componenta o reprezinta atelierele de lucru, care, sub forma unor caravane informative, vor aduna mai multi locuitori ai satelor pentru informari  detaliate si practice asupra modalitatilor de obtinere a finantarilor nerambursabile.

Incepand din luna martie, prin aceasta campanie de informare vor fi organizate conferinte in fiecare judet. Aceste intanliri au in vedere reunirea mai multor institutii cu care un beneficiarii fondurilor europene nerambursabile intra in legatura, dar si clarificarea aspectelor ce tin de finantarile oferite de catre APDRP.

De asemenea, o componenta o reprezinta seminariile tematice. Aceste actiuni se vor desfasura la nivel judetean si vor cuprinde aspecte concrete de alcatuire si derulare a proiectelor de investitii finantate prin PNDR. In acest scop, din partea APDRP vor participa expertii evaluatori, cei ai achizitii si plati care vor explica concret cum pot fi evitate greselile in accesarea fondurilor europene.

Campania de informare are si o componenta de exemplificare cu proiecte de succes adresata in principal mass-media nationale, dar si locale. Astfel, vor fi organizate vizite de documentare la diferite proiecte finantate prin PNDR sau prin Programul SAPARD.

Alaturi de personalul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, vor participa la diferite evenimente si reprezentanti ai institutiilor partenere, cum ar fi APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura),  FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN S.A.), FNGCIMM (Fondul National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii), ANSVSA (Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor) prin DSVSA, institutii bancare cu care MADR a incheiat protocoale de colaborare, institutii publice partenere.

 

NewsIn