Mic ghid pentru a-ti rezolva problemele cu bancile. Drumul de la concilierea directa la proces

Data publicarii: 01-02-2011 | Finante-Banci

Relatia cu bancile - comisioane ascunse, dobanzi marite fara o justificare sau un anunt prealabil etc. - a devenit una din ce in ce mai tensionata pentru tot mai multi romani. Putini dintre acestia cunosc insa modalitatile pe care le au la dispozitie pentru a-si rezolva problema cu banca.

In continuare, gandul va prezinta un ghid al solutiilor pe care le aveti la indemana pentru a va rezolva - fie pe cale amiabila, fie pe calea unui proces - nemultumirile legate de contractele bancare. Pentru inceput, vom preciza ca pentru majoritatea actiunilor pe care le puteti intreprinde, aveti nevoie de un set de acte, respectiv: copie carte de identitate; copia contractului cu banca; extras de cont; dovada platilor facute; dovada prejudiciului/nemultumirii (exemplu - majorarea dobanzii).

Concilierea directa cu banca

Prima optiune pe care o are un client este cea a concilierii directe cu banca. Teoretic, aceasta cale este cea mai indicata pentru ca presupune mai putin timp si nu implica costurile pe care le-ar presupune un proces. In cazul in care concilierea directa esueaza, este indicat - potrivit avocatilor specializati - sa faceti o notificare oficiala catre banca prin care sa respingeti aspectele pe care le considerati ilegale. Important: notificarea trebuie trimisa cu confirmare de primire pentru ca ulterior - in cazul in care banca va respinge in continuare pretentiile - sa poata fi folosita in cadrul unui proces.

Solutii intermediare inainte de proces

Pana a ajunge insa la acesta, mai aveti optiunea unor solutii intermediare. Concret, este vorba de cateva sesizari care v-ar putea ajuta, inclusiv in cazul unui proces. Acestea sunt:

• plangere la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor(ANPC);
•plangere la Banca Nationala a Romaniei(BNR).

Cititi integral in Gandul.info