Ialomitianu: FMI a constatat progresele facute in ceea ce priveste consolidarea fiscala si reducerea arieratelor

Data publicarii: 03-02-2011 | Finante-Banci

Misiunea FMI a constatat progresele semnificative facute de Romania in ceea ce priveste consolidarea fiscala si reducerea arieratelor, a declarat, miercuri, ministrul finantelor, Gheorghe Ialomitianu, la incheirea convorbirilor cu misiunea FMI, condusa de Jeffrey Franks, a BM si a CE.

Printre rezultatele favorabile prezentate de ministrul de finante si 'recunoscute' de misiunea FMI, BM si CE se numara faptul ca, in loc de 6,8%, deficitul fiscal a fost de 6,5% la sfarsitul anului trecut si ca arieratele s-au redus la 250 de milioane de lei la sfarsitul anului 2010.

Gheorghe Ialomitianu a mai enumerat printre succesele prezentate membrilor misiunii comune a Fondului, Bancii Mondiale si CE stabilitatea sistemului financiar romanesc. 'Noi vom continua reformele privind consolidarea fiscala si reducerea arieratelor si vom incepe programe de restructurare a companiilor cu capital de stat', a subliniat ministrul.

Seful finantelor publice a recomandat misiunii celor trei finantatori 'sa discute problema restructurarii companiilor de stat cu ministrii care au in portofoliu companiile respective', si anume ministrul transporturilor si cel al economiei, la respectivele convorbiri urmand sa participe reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice. In urma analizei, se va alege metoda cea mai potrivita pentru ca intreprinderile sa ajunga sa functioneze pe criterii de performanta.

Potrivit datelor publicate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), cei mai mari 10 datornici la bugetul de stat, la finalul anului trecut, erau Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA - cu restante de 1,725 miliarde lei, Compania Nationala a Huilei - 1,467 miliarde lei, Galaxy Tobacco - 919,01 milioane lei, Electrificare CFR SA - 231,78 milioane lei, CFR Marfa - 152 milioane lei, Telecomunicatii CFR - 122,3 milioane lei, Societatea Nationala a Lignitului SA - 109,8 milioane lei, Silo Impex 2007 - 91,8 milioane lei, European Food - 79,84 milioane lei si Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare - 73,2 milioane lei.

Actualul acord stand-by al Romaniei cu FMI este in vigoare pana la inceputul lunii mai 2011 si este in valoare de 13,15 miliarde de euro, din care Romania a incasat 12,44 miliarde de euro.

Cea mai recenta transa incasata de la FMI, in valoare de 904,8 milioane de euro, a fost aprobata de boardul FMI in 7 ianuarie 2011.

In afara de imprumutul de la FMI, Romania a mai incasat 3,5 miliarde de euro din imprumutul d 5 miliarde de euro de la Comisia Europeana si 600 de milioane de euro din imprumutul de un miliard de euro de la Banca Mondiala.

Sursa: AGERPRES