FMI ii cheama pe sefii bancilor la BNR sa le spuna cum vede economia

Data publicarii: 03-02-2011 | Economie

Fondul Monetar International (FMI), prin biroul local, le-a trimis presedintilor de banci invitatii la o discutie care va avea loc luni, la sediul BNR. Jeffrey Franks, seful misiunii de negociere cu Romania, ar urma sa le prezinte bancherilor cum vede FMI mersul economiei in acest an si cam cum va arata noul acord care va fi semnat cu autoritatile romane.

Vizita misiunii Fondului, care are ca tematica ultima evaluare aferenta acordului care se incheie in luna mai si stabilirea principalilor parametri pentru viitorul acord, urmeaza sa se incheie miercuri, 9 februarie, cand Franks va sustine o conferinta de presa. De-abia atunci vor fi disponibile informatii oficiale privind continutul discutiilor care au loc de mai bine de o saptamana la Bucuresti. Pana acum autoritatile au evitat sa faca publica pozitia de negociere a Romaniei pentru un nou acord cu FMI si Comisia Europeana.

FMI ar putea renunta la acordul de la Viena, intrucat bancile mentin voluntar expunerea pe Romania

FMI a avut o legatura stransa cu bancile in perioada actualului acord de doi ani, o componenta importanta a acestuia fiind angajamentul bancilor straine mari pentru mentinerea expunerilor pe Romania. Aceasta intelegere nu mai este considerata necesara.

De asemenea, presiunea exercitata de FMI asupra Guvernului a facut ca bancherii sa scape de forma initiala a Ordonantei 50 privind creditele de retail, care viza schimbarea structurilor de cost inclusiv pentru creditele in derulare.

 

sursa: zf.ro